În viață sunt momente în care pur și simplu te simți neputincios. Oricât de multă încredere în propriile forțe ai avea, te simți neputincios.

Indiferent de cine, de ce boală ar fi vorba, primul impact te lasă mut, simțindu-te mic și întrebându-te cum ai putea să sprijini și să ajuți persoana în cauză fără a o supăra.

Cel mai dificil este să-ți arăți sprijinul fără a-l face pe cel în cauză să se simtă prost că – l compătimești sau a – i arată că deși el/ea nu ți-a spus, a devenit subiect de discuție. Senzația că se vorbește despre tine, poate să doară, să te demoralizeze o perioadă, chiar dacă intențiile sunt bune.

Dar este la fel de dificil să știi că nu poți să ajuți deloc, nici măcar prin cuvinte, decât  poate prin rugăciuni. Este senzația aceea când te simți minuscul. Este strigătul mut, care se aude doar de la suflet la suflet, care iese prin lacrimile reținute când vorbești despre un  om.

Pentru cei care trec prin momente grele: nu renunțați, nu cedați vă rog, minunile au loc totuşi. Mai greu uneori, alteori pe nepusă masă, dar se întâmplă. Gândurile şi energiile pozitive contează.

Dacă citiți aceste câteva rânduri, sunt cu gândul și sufletul alături de voi. Nu ştiu ce altceva aş putea să fac, să scriu într-un sms sau într-un mesaj privat pe facebook. Mă uit la licărirea cursorului, caut cuvintele, dar nu reușesc să le scriu.

Pentru cei care cunoașteți sau aveți pe cineva care trece prin momente grele și nu vă găsiți cuvintele: da-ți-le o îmbrățișare, un gând bun și din energia voastră pozitivă. Gândiți-vă la ei și în rugăciunile voastre, chiar dacă credeți sau nu în Dumnezeu sau în alte puteri superioare.  

Sursă imagine: http://thomcreedblog.weebly.com/