Aveam la un moment dat un prieten, cunoștință nu iubit, mare pasionat de ceasuri de perete. Când vedea un ceas de perete, se oprea și îl analiza cu atenție și cu zâmbetul pe buze, fix cum fac eu când văd o carte nouă în librărie și mă întind cu timpul de iar ajung târziu acasă. Știa totul despre ceasuri, de la ceasuri vintage până la ceasuri digitale de perete. Știa producători, curiozități, date istorice și tot felul de informații despre mecanismele unui ceas de perete de-a lungul timpului, oriunde în lume. Era o enciclopedie de ceasuri de perete!

Nu am fost niciodată la el acasă, dar l-am întrebat odată câte ceasuri de perete are în casa lui și care e povestea lor. Și uite așa am dat curs unei discuții lungi de câteva ore bune, în care capul meu a început să facă la un moment dat doar tic-tac, tic-tac! Pasiunea pornise din familie, de la bunicul său care murise între timp. Așa că, în memoria lui, ducea pasiunea și colecția mai departe. Investea nu doar sentimente, ci și sume colosale. Nu îl interesa neapărat cantitatea, așa cum bănuisem eu că ar avea sute de ceasuri acasă. Nu era interesat să aibă multe ceasuri vintage la prețuri mici, așa cum ar dori majoritatea dintre noi, pentru că nu îl interesa să dea cât mai puțini bani pe ele, ci să caute povestea din spatele lor și valoarea dată de aceasta.

M-a marcat foarte tare pasiunea lui pentru ceasuri, mai ales că era nișată pe ceasuri de perete și că avea în spate o legătură atât de emoționantă cu bunicul său. E de ajuns să pronunți cuvântul „bunic” și o să vezi cum îmi dau lacrimile instant. Așa că, e normal ca atunci când aud povești de astea să mă emoționez atât de tare, să le încurajez și să le spun mai departe.

Mi-am amintit astăzi de el și de pasiunea lui, după multă vreme, când am văzut-o pe fiică-mea că se uită la ceasul de perete din bucătărie și îmi spune, oarecum imitându-ne, că E târziu! Și am rămas pentru câteva clipe pe scaun, cu privirea în gol, gândindu-mă că e prea târziu ca bunicul meu să o cunoască și el pe Rebeca, dar nu e niciodată prea târziu pentru a duce mai departe memoria cuiva drag și pasiunile lui. Nu cred că o să colecționez mașini de cusut, dar aș putea să mă înscriu la un curs de croitorie mamă-fiică, unde am putea să ne bucurăm amândouă de timp de calitate, în memoria celui de la care a pornit prima cusătură de croitorie în familia noastră.

Foto: thedesigninspiration.com

July 6, 2017
nu e niciodata prea tarziu

Cum știi că nu e niciodată prea târziu?

Aveam la un moment dat un prieten, cunoștință nu iubit, mare pasionat de ceasuri de perete. Când vedea un ceas de perete, se oprea și îl […]
June 16, 2017
facebook-feeds

Când uit să râd, mă salvează recunoștința

Nu sunt o practicantă ferventă a psihologiei pozitive sau cum doriți să denumiți mania aceasta a oamenilor de a fi mereu optimiști. Cred că suntem oameni, […]
May 30, 2017
bani

Când alergăm ca hunii și nebunii după bani

Am zis tot timpul că mie mi-ar fi fost foarte bine în perioada când nu existau banii, ci doar trocul. Pur și simplu, când vine vorba […]
May 29, 2017

Promovarea ta contează!

Vine vara, bine-mi pare Fie ploaie, fie soare. Am umbrelă dacă plouă Dacă-i soare, şapcă nouă! Mă gândeam serile trecute cum să vă povestesc de prietenii […]