Cum a ajuns mopul în viața mea v-am povestit și cu altă ocazie http://belva.ro/povestea-mopului/. Doar că el a adus și multă … acțiune în viața mea. Astfel încât vă voi povesti povestea mopului. E un fel de sare și piper.

6 a.m., sună alarma. O nouă zi de luni. Mă trezesc, îmi fac ritualul obișnuit. 8.40 a.m. ies din scara blocului. Da, ritualul meu matinal durează 2 ore și multe minute. Sunt femeie, da? Am o scuză. Dar nu despre asta vă povestesc acum.

Și când ies eu din scara blocului, ce să văd? O minune mare, albă și pufoasă. Și nu era animăluț. Era … ianuarie. Și cum iarna nu-i ca vara, ninsese puțin. Poate puțin cam mult. Și poate pentru oamenii normali acest peisaj alb e ceva natural. Dar pentru mine nu a fost. Am zis că nu poate fi grav. Ha! A fost! Mașina mea, Blackie (alint de la Black Beauty, pentru că e neagră și pentru că e cai putere – nu mulți, dar suficienți pentru mine), era un mare morman alb.

Ha, ha, ha – și asta era un râs isteric! De ce? Doar pentru că la ora 9.00 a.m. aveam o ședință importantă și eu aveam timpul necesar pentru a ajunge la birou calculat pentru vreme de cel mult toamnă târzie. Da, iarna m-a luat prin surprindere în luna ianuarie. Sunt român. Am confirmat!

În următoarele 30 secunde mi-am făcut 3 planuri în minte cu riscuri asumate și restul implicațiilor: planul A – iau un taxi, planul B – merg pe jos la birou, planul C – deszăpezesc mașina. Planul A nu a funcționat pentru că nu sunt singurul român din Iași. Mai erau și alții care aveau nevoie de o mașină care să îi ducă la destinație. Planul B necesita să îmi schimb încălțămintea, pentru că îmi place viața pe tocuri, dar nu și când ”înoți” 30 minute prin zăpadă. Și dacă tot urc să îmi schimb încălțămintea, de ce să nu îmi iau și unelte pentru deszăpezit și să încerc planul C?

Am sunat la birou, am anunțat că nu ajung la timp, ședința a fost preluată. Aveam timp de distracție. Arunc o privire printre uneltele din casă. Nu era nimic specializat în activități de deszăpezire. Hmmm! Ce să folosim, ce să folosim? Aaaa, da! Mopul! Prietenul meu de nădejde.

Am coborât hotărâtă la mașină, înarmată cu răbdare. Să vă explic: parchez mașina la bulevard, ceea ce înseamnă că stratul de zăpadă era ajutat să crească în înălțime de către utilajele care curățaseră deja strada. Astfel că ajunsese peste genunchii mei. Poate să fi avut vreo 50 centimetri.

Nu pot să vă explic cum (chiar nu știu cum), dar acțiunea a fost un succes. Zăpada fiind pufoasă a acceptat să fie înlăturată pentru un loc suficient cât să ies din parcare. Am fost amuzamentul trecătorilor. Am primit claxoane, chicoteli de pe trotuar. Nici o întrebare: ”ai nevoie de ajutor?”. E OK. Câteva zile m-am întrebat dacă o să fiu vedetă Youtube. Încă nu a ajuns la mine un astfel de filmuleț, deci îmi permit să cred că momentul nu a fost imortalizat.

Evident, când am ieșit de la birou, în aceeași zi, am fost la shopping de unelte. Astfel, următoarea ninsoare nu m-a mai surprins. M-a surprins însă să fiu singura femeie dintr-o parcare în care la fiecare mașină era câte un bărbat efectuând activități de deszăpezire și să nu mă deranjeze nimeni cu o ofertă de ajutor. Doar o doamnă mai în vârstă, trecătoare, mi-a adus zâmbetul pe buze. Aprecia mișcarea de dimineață pe care o făceam. Am râs cu ea și mi-am continuat activitatea, gândindu-mă că avem ceea ce ne-am dorit: egalitate între sexe.

Mopul meu e magic. Știu! Dacă mi-aș aminti de unde l-am cumpărat aș împărtăși cu voi. Însă e atât de bătrân încât a prins înțelepciune. Poate de asta mă bazez pe el pentru astfel de … întrebuințări.

Sursa foto: https://ro.pinterest.com

 

August 28, 2017

Povestea mopului – partea a doua

Cum a ajuns mopul în viața mea v-am povestit și cu altă ocazie http://belva.ro/povestea-mopului/. Doar că el a adus și multă … acțiune în viața mea. […]
August 9, 2017
andreea ignat blogger iasi

Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea!

„Cum stați cu tensiunea?”. M-am uitat la ea cu ochii injectați, delirând și neștiind ce e cu mine și i-am aruncat privirea aia care zicea „Serios?! […]
August 7, 2017

Când suni și vorbești cu Răzvan

Am format numărul nerăbdătoare. Am ascultat cum sună  telefonul și am tresărit când i-am auzit vocea. ”Sunt Răzvan”, a zis, iar eu am tăbărât pe el […]
August 7, 2017

De ce aleargă românii după bani, dar nu știu să-i facă?

Care e prima vorbă despre bani care îți vine în minte chiar acum? Hai, gândește-te câteva secunde și ține-o minte puțintel! Poate fi un citat, poate […]