Ies din casă și pornesc la drum, fără nicio direcție concretă. Br, în frigul dimineții îl recunosc pe noiembrie, rece, dar colorat, minunat și dulce, vorba filmului. În zare se depărtează aburii ceții, iar sus, pe cerul senin, ca marea, tronează soarele. Îi simt razele pe obraji și merg mai departe scăldată în strălucirea sa. Îl las pe el să-mi fie ghid și, ascultătoare și friguroasă, pășesc doar acolo unde el străbate umbra.

Atâtea îmi propusesem astăzi să fac, mă gândesc în timp ce privesc lacul de la înălțimea podului. Priveliștea care se întinde în față îmi absoarbe toate gândurile și mă lasă față-n față cu contemplarea. Peisajele splendide mă invită să le admir măreția și strălucirea.

Unde puteam să mă duc în altă parte, dacă nu aici, în sânul naturii? Zâmbesc și-mi aud șoaptele. Nu mai aud nicio mașină, niciun claxon, niciun glas de om. Aud natura, murmurul lacului, șoaptele frunzelor, tăcerea vântului și vocea melodioasă a toamnei.

Unde să-mi găsesc liniștea și inspirația dacă nu aici, unde inundă de energie copacii și iarba. Iarba, e atât de verde și tânără de parcă noiembrie a luat-o cu el dintr-un aprilie rătăcit. Și cum miroase iarba! Zău, ce toamnă minunată, unică, irepetabilă, gingașă.

Acum câțiva ani, eram în clasa a V și mergeam la un vecin să iau o carte. Era 8 noiembrie, țin minte exact pentru că atunci sărbătoaream hramul satului. Era 8 noiembrie, iar zăpada până la genunchi.

Și au mai fost de-atunci toamne, dar niciuna mai frumoasă ca aceasta.

Poate, mă gândesc, am devenit atât de preocupați de a avea, a părea, a fi, încât natura ne cheamă să simțim, să admirăm, să dăm o nouă definiție frumosului, fericrii, bucuriei, recunoștinței.

Soarele coboară câte-un pic, iar razele lui își fac loc printre crengile copacilor, printre pinii vânjoși și se joacă în poiene cu frunzele căzute  și orice culoare prinde viață. Salciile mele preferate, simbolul meu feminin, își lasă crengile în bătaia vântului ușor, mângăindu-și și îmbrățișându-și trupul dezgolit. iar alături de ele se înalță mesteacănul, iubitul meu mesteacăn, culorile căruia se așază în sufletul meu, pe banca inspirației, a creativității și a iubirii. Mesteacănul e spectacolul grandios al toamnei, câte culori, câte emoții, câte sentimente!

Inspir adânc aerul dimineții, aerul toamnei, aerul libertății.

Mă descalț de adidași și calc pământul acesta glorios, iar iarba verde și tânără îmi gâdilă tălpile.

Alături de mine îl invit pe compozitorul coreean Yiruma, pe care l-am descoperit de curând și care-mi mângâie sufletul cu piesele sale unice, iar River flows in you devine refrenul vieții în acest moment.

„Dacă există un drum numai al tău

El se află în inima ta.

Fluviul curge înlăuntrul tău.”

Ce zi și ce banalitate miraculoasă. Viața e despre bucuria de a trăi, iar bucuria trăiește în noi – Fluviul curge înlăuntrul tău.

Viața e muzică, bucurie, iubire, visare, credință, zâmbet, pace, literatură. Fericirea vieții nu stă în lucrurile pe care le obținem, ci în privirea către lume, către sine, către viață.

Sursa foto – Pixabay

November 8, 2018

“Fluviul curge înlăuntrul tău”

Ies din casă și pornesc la drum, fără nicio direcție concretă. Br, în frigul dimineții îl recunosc pe noiembrie, rece, dar colorat, minunat și dulce, vorba […]
November 7, 2018

Cum am petrecut de cancerul ăsta – partea a XI-a

Cum am ajuns eu acasă de la spital și-mi vine să… Urc scările a patru etaje ca o baronesă grasă, cu prea mult fard alb pe […]
November 5, 2018

Cum am petrecut de cancerul ăsta? Partea a X-a

Aseară am servit una din cele mai romantice cine din ultimul timp! De la etajul 3, IRO Iași, cu o vedere splendidă asupra orașului plin de […]
October 29, 2018

Cum am petrecut de cancerul asta? Partea a IX-a

–  Mâine intervenim pe colon, radioterapia și-a făcut foarte bine treaba, vom aplica chestii pe colo-colo, vom scoate un tub dincolo, după o lună refacem legăturile, […]