Cum am ajuns să urăsc Oscarul
January 23, 2014
Romantismul, între vis și realitate
January 24, 2014

Câte schimbări de look poți face în 4 (patru) ani?

Tot pățesc, în ultimii ani, să nu mă recunoască prietenii sau colegii mai vechi sau să fiu întrebată de ce îmi tot schimb look-ul.

Eh, mulți ani mi-a fost frică de schimbare – da, frică! Dacă mă tund și nu-mi stă bine? Dacă îmi va părea rău – uite ce păr lung am! Sigur mă vor întreba toți de ce am făcut asta! Eh… și uite-așa, nu m-am tuns eu vreo 12 ani. Da, da – 12 ani!

În ultimii 4 ani am întâlnit multe persoane, evenimente, trăiri, emoții, expresii, experiențe, prietenii, călătorii, zâmbete și învățături. Toate astea m-au schimbat, m-au făcut să vreau mai mult de la mine, să mă apreciez mai mult, să vreau să mă simt bine atunci când ies din casă chiar dacă nu sunt machiată, fără fixativ în păr sau cu știu eu ce haine “cool”!

De fiecare dată când am făcut o schimbare a look-ului, am făcut-o pentru mine, până la urmă! E un fel de… refresh să spun așa.

Eh… ce zic eu aici pare ușor, dar nu a fost! Primul impediment a fost chiar salonul… mi-a zis doamna de acolo că ea nu taie frumusețe de părsigur îmi va părea rău – și acum eu zic așa, doamnă dragă, sunteți aici pentru că vă plătesc, nu pentru consultanță psihologică în ceea ce privește adaptarea la schimbări, nu? Eh, atunci nu am zis eu asta, doar că m-am ridicat frumos de pe scaun, i-am mulțumit și am plecat la următorul salon 🙂 Al doilea sau… x-lea factor cred că sunt cei din jur, prietenii, iubitul, familia. Well, uneori trebuie să fim un pic egoiste și să ne punem în prim plan. Dacă noi suntem fericite asta se reflectă în tot ceea ce facem – și invers, bineînțeles. Câte schimbări am făcut eu? Cred că toate! 😀 Am decis să fac un colaj cu ceva schimbări – ce e drept nu le-am pus pe toate că ar fi un exces de ego, apoi.

same person - different look

Așadar, dacă te decizi să îți faci o schimbare, cred că primul pas e înțelegerea faptului că nu ce e în trend contează, ci ceva ce te caracterizează. O schimbare de look se face printr-o coafura nouă, un stil de machiaj diferit, sprâncene, stil de a te îmbrăca și multe altele. Eu am mers pe schimbarea părului… și încă o fac pentru a mă relaxa, pentru a ieși din rutină, pentru că nu îmi place să intru-n vortexul de trenduri . Cum e cu personalitatea și schimbarea? Păi, de exemplu, eu-s mai non-conformistă de fel, iar faptul că aveam părul lung, drept și… simplu, mă făcea jovială, cumva. Nu eram eu. Deci e un punct de vedere bun, zic eu.

Al doilea pas, ar fi să te asiguri că ceea ce te caracterizează ți se și potrivește – nu aș ști să dau date statistice de la cercetători fashion faimoși în legătură cu geometria feței și tipuri de tunsori potrivite. Dar până la urmă, nu mergem la frizeria de la colț, mergem la un salon mai open-minded, cred că e suficient să ne descriem un pic, să spunem la ce ne-am gândit și știu ei să le adapteze la fizicul nostru, nu?

Ce faci dacă toată lumea spune că te-ai schimbat? Că ești de nerecunoscut?

E simplu, cu toții ne schimbăm, evoluăm. Ar fi mai trist dacă totul în jurul nostru ar fi într-o continuă schimbare și noi am rămâne-n loc, zic. Care e al treilea pas? Bineînțeles că e schimbarea pe care ți-o dorești, refreshul de care ai nevoie. Pe final, vă dau același sfat pe care l-a dat și Audrey Hepburn la un moment dat: Elegance is the only thing that never fades.

PS: this is the latest me 🙂

Corina Stirbu2014

sursă photo: arhiva personlă

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.