demachiere
Cum se împacă lenea și oboseala cu tenul tău pe perioada verii?
June 30, 2017
pizza
Când preferi o gură de pizza decât de… el
July 3, 2017

Viața la casă și peripețiile care vin la pachet

Mi-am dat seama că tocmai am împlinit cinci ani de când ne-am mutat în casa noastră. Stăteam mai înainte în curte și mă uitam în jurul meu, aducându-mi aminte că atunci când am cumpărat casa nu era mai nimic în ea sau în jurul ei. Nu era gard, nu era foișor, nu erau alei, iar casa am luat-o gol-goluță și a trebuit să punem noi tot ce e în ea. Chiar și după cinci ani, tot mai avem de pus una-alta, atât în casă, cât și prin curte și, probabil, vom mai avea și după mulți ani de acum înainte.

Am locuit toată viața la bloc, la etajul patru, într-un cartier aglomerat și gălăgios. Mi-am dorit întotdeauna să locuiesc la casă, într-o zonă liniștită, unde să am aproape o apă și o pădure. Soțul meu, în schimb, a copilărit doar un pic la bloc, apoi părinții lui s-au mutat la casă, unde el a rămas până ce a plecat la facultate.

Țin minte că pe la începuturile noastre împreună, acum zece ani, am mers un weekend la el acasă. Ai lui erau plecați la muncă în străinătate, iar casa și curtea ne așteptau primitoare să ne distrăm ca doi tineri la început de relație. I-am zis că ar trebui să cumpărăm ceva de mâncare, să avem acolo, dar mi-a spus că are niște congelatoare pline cu de toate, din care vom putea lua cu încredere tot ce vrem. Când am ajuns, însă, congelatoarele erau scoase din priză de bunica lui, care venea din când în când pe acolo să se asigure că totul e bine și care, se pare, nu voia să se consume curentul, așa că toată mâncarea din ele se stricase. Nu doar că a trebuit să mergem să cumpărăm mâncare, dar a trebuit și să stăm să facem curat în congelatoare, care deja începuseră să miroasă îngrozitor. Asta pe lângă alte treburi de făcut în curte. În acel weekend, am văzut și am simțit pe propria piele ce înseamnă, de fapt, să stai la casă și câtă muncă ai de făcut tot timpul. Dar, asta nu m-a oprit din visul meu de a sta la curte. Să vă mai spun că dintotdeauna am visat să am găini și să le dau grăunțe să mănânce? Nu am ajuns încă până acolo, însă, cine știe ce ne mai rezervă viitorul?  

Când ne-am făcut foișorul din curte, imediat după ce ne-am mutat, am zis să îl facem sub forma unei bucătării de vară, unde să gătim bunătăți pe plită. Eu recunosc că am visat la o bucătărie modernă, chiar dacă era în curte, cu plite pe gaz de la Arctic și o combină frigorifică pe măsură. Până la urmă, am acceptat propunerea de a face în curte un cuptor tradițional, cu plită ca la țară și să păstrăm tehnologia mai modernă pentru bucătăria din casă. Singurul lucru pe care nu l-am avut în vedere atunci când am făcut „complexul” de gătit în foișor a fost aerisirea. Așa că, de fiecare dată când facem în foișor mâncare, fie că e la grătar, la plită, la cuptor sau la afumat, locul se umple de fum și de căldură. După cinci ani, încă ne gândim cum să rezolvăm problema și cum să transformăm locul într-un spațiu plăcut atât pentru gătit, cât și pentru relaxare.

Adevărul e că toată viața înveți, modifici, construiești și reconstruiești prin casă, în funcție de care îți sunt nevoile din acea perioadă. Cu atât mai mult când stai la curte și ai mai mult spațiu de acoperit, dar cu și atât mai mult cu cât ești tânăr și habar nu ai cu ce se mănâncă utilitatea lucrurilor din spațiul de locuit! Noi am trecut printr-o sumedenie de astfel de peripeții atunci când ne-am mutat la casă și am început să o mobilăm, pentru că nu aveam experiență și pentru că, efectiv, nu știam cum e mai bine și mai confortabil de amenajat spațiul, atât în casă, cât și în curte.

Voi ce peripeții aveți de povestit la acest capitol? Pentru că sunt sigură că aveți și voi măcar o povestioară acolo, demnă de împărtășit. Ziceți cu încredere, că poate așa mai învățăm și noi!

Foto: georgiancollege.ca

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.