Azi plec la munte
September 17, 2010
Accesoriile handmade: o modalitate drăguță de diferențiere
September 17, 2010

Casă dulce casă … camera mea de cămin

„Casă dulce casă … camera mea de cămin” este gândul de început şi a acestui an universitar, ca de altfel de 4 ani încoace. Să nu credeţi că o spun cu regret. Sincer, nu îmi doresc încă să am casa mea. De ce? Pentru că pentru mine viaţa de cămin reprezintă libertate, nu prea multă bătaie de cap cu „a fi responsabil”, prieteni, lecţii de viaţă şi exeperinţe care mă îmbogăţesc zi de zi, acces la informaţii pe care altfel poate nu le-aş afla. Într-un alt mod spus, viaţa la cămin e o experinţă care m-a marcat într-un mod pozitiv şi m-a ajutat să mă formez atât pe plan personal cât şi profesional. Deocamdată nu vreau să mă lipsesc de ea.

Mărturisesc că în anul I m-a speriat aflând că trebuie să împart o cameră cu alte 5 fete, că baia e comună şi la fel şi bucătăria, că trebuie să dorm într-un pat etajat, că nu mai am dulap doar al meu ca şi acasă. Poate părea o adevărată tagedie dar nu e! Am învăţat multe din toate acestea care mă speriau la început. Astfel că:

– sunt mai tolerantă, flexibilă şi mai deschisă, comunic mai uşor şi evident sunt şi mai diplomată pentru că la cămin trebuie să ţii cont şi de nevoile celuilalt, trebuie să negociezi nu să te impui pentru că atfel ai numai de pierdut;
– utilizez spaţiul mult mai eficient pentru că la cămin totul se împarte îm mod egal şi ce e drept nu revine foarte mult fiecăruia dar cu imaginaţie şi creativitate în 4 ani de zile nu m-am plâns niciodată că nu îmi încap hainele în dulap sau nu am loc pentru cărţi;
– am legat prietenii şi am cunoscut oameni care acum îmi sunt atât de dragi, mereu alături la bine şi la rău pentru că la cămin am împărţit şi bune şi rele;
– m-am bucurat din plin de studenţie cu petreceri la noi în cameră sau în camera vecină, cu plimbări nocturne, seri de film, experimenţe culinare mai mult sau mai puţin reuşite;
– am înţeles cât de mult contează să faci voluntariat sau să te înscrii într-un program de internship pentru că aveam colege de cameră care au avut doar de câştigat la viitorul job de pe urma unor astfel de activităţi;
– şi nu în ultimul rând am învăţat cât de important e să te implici dacă vrei să schimbi lucrurile în bine, să acţionezi nu doar să te plângi pentru că un cămin e o adevărată comunitate cu problemele ei specifice pentru rezolvarea cărora, uneori, trebuie să îţi dai şi tu interesul;

Şi ar mai fi multe de spus… iar când mă gândesc că mai urmează un an ce cu siguranţă va fi şi el plin de experinţe plăcute şi noi prieteni, abia aştept!

Share

2 Comments

  1. Teo says:

    Articolul asta e pentru mine nu? :))
    Eu, care n-am sa cunosc niciodata viata de camin.:(

  2. Alexandra Marian says:

    In timp ce sriam ma gandeam la tine si la faptul ca iar o sa rasucesc cutitul in rana…Sa nu uiti ca o sa ai totusi ocazia sa incerci viata de camin cand o sa pleci cu bursa Erasmus 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.