Accesorii hibernale pufoase
February 7, 2011
Amintiri cu nenea Soare
February 7, 2011

Care este secretul sprâncenelor perfecte?

Am o foarte mare problemă cu sprâncenele mele. Bine, ca să fiu sinceră le urăsc. Nu au nici o formă, nici o culoare şi nu ştiu ce să le mai fac. Am fost la cosmetică, am încercat şi singură, m-au ajutat şi prietenele şi tot nu sunt mulţumită. Şi de multe ori mă uit în jurul meu şi văd fete cu nişte sprâncene perfecte, şi nu ştiu cum reuşesc. Mă mulţumesc să spun că poate e genetic, nu că nu ştiu eu cum să mă descurc cu ele.

Ştiu teoria: că forma ideală este cea în care sprânceana începe în dreptul colţului intern al ochiului şi se termină în dreptul colţului exterior al ochiului. Ştiu asta şi atunci când mă pensez le măsor, şi mai iau un fir, şi iar le măsor, şi tot aşa, pierzând aproximativ o oră. Pe lângă lungime, mă mai chinuie şi faptul că nu sunt destul de dese,  şi am doar nişte fire răsfirate.

Am urmărit şi sfaturile Anastasiei Soare, aşa-numita „Regină a Sprâncenelor”, dar probabil că nu ştiu eu să le aplic cum trebuie sau nu am produsele necesare, pentru că sprâncenele mele au rămas tot fără o formă bine definită.

Am mers pe la vreo două saloane de cosmetică de unde am ieşit plângând nu numai din cauză că tipa respectivă m-a ciuruit toată, dar şi din cauză că pur şi simplu mi-a lăsat două fire. De atunci, prefer să mă pensez singură şi să le mai corectez cu un creion sau fard de sprâncene.

Ştiu că sprâncenele schimbă foarte mult fizionomia feţei, pun în evidenţă privirea şi luminează chipul. Însă pe mine mai mult mă încurcă ale mele decât mă ajută.

De aceea vă întreb: voi cum vă întreţineţi sprâncenele sau la ce cosmeticiană mergeţi?

Share

29 Comments

  1. Ines Prodan says:

    Mie îmi place forma sprâncenelor tale :).

  2. […] This post was mentioned on Twitter by Andreea Marc, Belva.ro. Belva.ro said: Care este secretul sprâncenelor perfecte? http://bit.ly/epPX3B […]

  3. Multumesc frumos. Atunci cand le dau cu fard nu sunt chiar atat de groaznice, dar oricum complexul ramane :-))

  4. oana says:

    Si cam de cate ori se produce aceasta masurare a sprancenelor? :)) Sunt sigura ca toate lumea e de parere ca forma sprancenelor tale e in regula, asa ca renunta la complex 🙂

  5. Pai cam o data la o saptamana-doua depinde cand trebuie sa ma pensez. Multumesc pentru sfat Oana, o sa invat sa le iubesc :-)).

  6. Teo Grigorie says:

    Si eu am o problema cu ele, pentru ca am firul subtire si nu se aseaza nicicum. Si cand, in sfarsit, am gasit pe cineva care sa le vina de hac, acel cineva a plecat din tara. 🙁 Asa ca fetelor, pe cine stiti voi care penseaza super?

  7. Ce ghinion :-(. Da fetelor, cine ne ajuta si pe noi? 😀

  8. Irina says:

    Eu mă duc din an în paşti la cosmeticiană, de obicei mi le fac eu. Nici eu nu sunt mulţumită în totalitate de ele, da asta e, n-am ce să le fac şi nici nu îmi bat capul prea tare 😛

  9. Foarte relaxata atitudinea ta Irina :-)). Imi place :-).

  10. Georgiana says:

    Am inteles ca forma e intr-adevar influentata de nu stiu ce structura, ca sprancenele nu pot fi aranjate chiar cum vrei pentru ca daca ele sunt “descrescatoare” sau…nu mai stiu eu cum nu ai cum le da forma pe care o doresti! E complicat, tare, oricum! Anyway, daca vei gasi pe cineva care sa te ajute, nu ma uita in coltul trist! 😀

  11. Cezara Popescu says:

    Măi fetelor, Zâna şi Teo, nu mi-aş fi imaginat că sprâncenele pot crea un complex…:)
    Zana, si eu cred ca sprâncenele tale sunt OK,dar daca tu crezi altfel, cred ca doar o profi te-ar putea scoate din incurcatura.

    ..eu una nu aş reuşi să le dau forma singură, nu-s atât de abila, si in timp, am descoperit vreo 2 cosmeticiene talentate la sprâncenat 🙂 Dau pontul mai departe, desigur.

  12. @Georgiana: Nu te uit, nu iti fa griji :-D.
    @ Cezara: Atunci la urmatoarea intalnire cu Belvele esti rugata sa vii cu cartile de vizita a acelor cosmeticiene talentate :-D.

  13. Cezara Popescu says:

    PS: Zana draga, puteai sa gasesti o duduie care să arate mai perfect decât cea din fotografie ?! Io zic ca i-am putea pune si sprâncene de punker, şi tot mişto ramâne….

  14. PS. Stiu ca arata super fain tipa :-)). Si sprancenele ei sunt grozaveee :-x.

  15. Si eu sunt helpless cand vine vorba de sprancene si mi-e teama sa mai merg la saloane, la fel cum mi-e teama sa merg la tuns: am impresia ca respectivele domnisoare nu stiu ce inseamna”numai putin”.

    Eu merg pe varianta fardului, creionului de sprancene aplicat discret. Ale mele sunt rare, dar asa par mai sanatoase.:) Am auzit ca, pentru “indesire” se recomanda uleiul de ricin.

    Cat despre domnisoara din poza, eu as lauda mai multe calitatea artistului care a modificat poza in Photoshop.:)

  16. @ Jacqueline: Si eu am fix aceeasi oroare, ca peste tot unde am fost fie sa ma tund, fie sa ma pensez, ele au facut cum au considerat de cuviinta, nu au avut deloc simtul masurii. Fard folosesc si eu de obicei caci este mai usor de intins si pare mai natural. Am mai auzit si eu de uleiul de ricin si chiar o sa imi cumpar sa vad daca este de efect sau nu. Iar daca ma ajuta, anunt si Belvele :-p. Da, se vede ca este modificata poza, la ochi si la ten, dar forma sprancenelor e reala, adica asa zic eu :-)).

  17. Andreea Popescu says:

    Eu nu prea ma pensez, dar cand o fac merg la o cosmeticiana la un salon in Galata care e super si o recomand tuturor. O cheama Magda si e la salonul Ioana (vis-a-vis de Biserica Galbena)

  18. Mersi mult Andreea de recomandare :-*.

  19. Andreea Popescu says:

    Nu ai ptr. ce 🙂

  20. Lori Ciofu says:

    Uleiul de ricin ajuta la cresterea firelor de par deja existente. Daca problema e ca lipsesc anumite fire din zone critice, nu prea are ce face uleiul de ricin. In privinta cosmeticienelor, eu am incercat vreo 6 pana am gasit una care chiar stie ce face, si, ca sa vezi, mai e si adepta stilului natural vs. chimicale din comert. Unde mai pui ca are salonul ei, si, cum la toate ne place rasfatul, sedintele pot dura muuult….
    Nu vreau sa fac reclama inutila, dar daca intr-adevar cautati o persoana competenta care sa armonizeze sprancenele cu restul fizionomiei, spuneti-mi si va dau detaliile de contact.

  21. Teo Grigorie says:

    @Lori Ciofu, te rugam sa ne recomanzi persoana care te-a scos din incurcatura. Multumim! 🙂

  22. Lori, daca ne poti oferi niste detalii de contact a unei cosmeticiene bune le astept pe contact@belva.ro. Multumesc!

  23. Lori Ciofu says:

    Am trimis datele de contact ale Danei pe contact@belva.ro
    E decizia belvelor daca le publica sau nu undeva, eventual dupa ce testeaza pe pielea lor 🙂

  24. Lori Ciofu says:

    Cu acordul fetelor, aici aveti datele:

    Se numeste Dana Pisla, iar salonul e situat in Bulevardul Primaverii, langa Moldotrans, Iasi. Salonul se numeste Proestetic. Aceeasi intrare cu salonul de coafura.
    Telefon: 0726.676.962
    Website: http://saloncosmeticaiasi.ro/
    Blog: http://www.proestetic.ro

  25. Multumim mult Lori!

  26. Dana says:

    Multumesc mult pentru incredere, Lori! Multumesc frumos echipei Belva pentru publicarea datelor!

    La programarea de azi, Lori mi-a cerut acordul pentru contactul de aici…asa ca iata-ma printre voi, curiaoasa fiind “ce se-ntampla dom’le cu sprancenele voastre? ” 🙂

    Cateva cuvinte, pe scurt:
    Inutil sa va transformati fata in hartie milimetrica pentru a trasa stasul din cartile de specialitate. Sprancenele corecteaza forma ochilor si reformuleaza armonia fetei!!!
    Atunci ce ne facem daca ochii NU sunt intr-o forma genetica perfecta? Marcam liniile dupa unghiurile lor? Mmm…
    Imaginati-va o fata patrata cu ochii mult distantati de mediana fetei, cum ar arata niste sprancene care sa tina conturul ochilor? Complet deranjant, cu siguranta!

    In plus, nu sunt de parere ca forma genetica (crescatoare,descrescatoare, drepte samd) incomodeaza intr-atat modelarea. E putin mai dificil, ia mai mult timp, dar e realizabil…pt
    ca sprancenele se contureaza atat prin eliminarea firelor de prisos cat si prin tundere. Cand zic tundere, nu ma refer la acele sprancene periuta …brr…dizgratioasa moda aceea, ci la faptul ca poti forma unghiuri sau retusa prin linii de foarfec.
    Iar cand vine vorba de retusari din foarfec, va inteleg perfect.Pana si eu, pe sprancenele mele, imi este greu sa-mi tin mana dreapta in cele mai intortocheate pozitii incat sa-mi iasa o linie perfecta.
    Ar mai fi cateva secrete care tin de epilarea cu ceara a arcadei, sau de estetica si fizionomie, dar sunt lucruri prea detaliate & complicate pentru cat iti permite virtualul.
    Cu drag, imi puteti adresa aici intrebari…mai greu la mine cu timpul, intrucat sunt prinsa in fel de fel de activitati care-mi rapesc complet
    timpul liber.

  27. Ce de explicatii Dana :-))). Tot nu prea am inteles nimic, insa cam in vreo doua saptamani te voi contacta sa imi fac o programare la pensat si acolo ma ajuti. Acum m-am pensat eu si am facut ce am vrut din ele :-)). Daca probabil as avea o forma bine definita ar fi mai simplu. Eu am de gand sa imi cumpar si ulei de ricin cat de curand ca sa creasca mai bine si sa ai cum sa le pensezi si sa le dai o forma. Deabia astept sa te cunosc:D.

  28. Dana says:

    Sigur, Zana! Numa’ sa-mi dai un tel. din timp pls.

    Eu mereu am explicat tehnica “pentru acasa” fct de fiecare caz in parte. Sunt constienta ca e anapoda sa te duci la salon pentru o curatare normala.Important e sa ti se traseze o linie pe care vei incerca sa o mentii timp indelungat. Retusurile in salon le poti face si la 6 luni.

  29. Am inteles. Daca imi explici cum pot sa imi pastrez forma acasa si e si simplu promit ca o sa am grija de sprancene :-D. O sa sun sa ma programez cu 3-4 zile inainte daca este bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.