Când ai chef de-o vacanță
March 12, 2014
Mama lor de Like-uri
March 13, 2014

Cântărim sacoșa de cadou?

Aș fi ipocrită să spun că nu-mi place să primesc cadouri. Aș minți dacă aș spune că nu mă impresionează un cadou bine gândit. Dar nu mănânc borș când spun că pentru mine chiar gestul contează, înainte de orice.

Poate că fac mofturi în multe privințe, dar când vine vorba de un dar făcut din suflet, nici nu-mi trece prin gând ideea de „oare cât a dat pe el?”. Chiar, de multe ori, când văd un om că se îndreaptă cu o sacoșică de cadou spre mine, mă intimidez și iese la iveală Alexandra cea neîndemânatică care e în stare să spună „cu plăcere” în loc de „mulțumesc”.

Mă bucur pentru fiecare cadou așa cum alții se bucură doar pentru diamante și mașini. Mă bucur pentru mărțișoare, ghiocei, felicitări și, mai ales, pentru cadouri personalizate. Prefer de o sută de ori o felicitare cu un mesaj sincer și încărcat de sentiment, decât un lanț de argint luat din obligație.

Când fac cadouri, e același lucru. Nu îmi place să intru în primul magazin, să împachetez prima vază scumpă pe care o văd în raft și să o ofer apoi în dar. Mai bine nu mai cumpăr nimic dacă nu sunt în dispoziția necesară pentru a face cuiva o bucurie. Dacă știu că o persoană face colecție de pixuri colorate, să fii sigur că asta îi voi cumpăra. Iar dacă e fană BMW-uri, probabil îi voi lua un breloc sub formă de BMW.

Ceea ce vreau să spun e că nu înțeleg de ce unele persoane cântăresc sacoșa pe care o primesc și analizează ceea ce au primit la sânge.

Contează dacă omul a dat 10 lei sau 50? Contează așa mult dacă ți-a luat o broșă și nu un parfum? Sau, până la urmă, ar trebui să apreciezi că s-a gândit la tine și să lași pretențiile pentru portofelul propriu?

sursa foto: pinterest.com

Share

1 Comment

  1. Mihaela says:

    A devenit din ce in ce mai complicat sa le fac cadouri chiar si prietenilor, care de multe ori mi-au spus ca prefera banii, ca sa-si cumpere ei ce vor, dar mie mi se pare un gest sec si rece. Asa ca ii intreb inainte ce-si doresc si ii pun sa faca o lista de pe care imi aleg eu ce sa le cumpar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.