Peronul întâi
May 21, 2012
Există un manual al gospodinelor?
May 21, 2012

Când mi-e foame mă transform

Există destul de multe elemente ce îmi provoacă neplăceri, dar pe care le pot suporta cu vitejie. De exemplu, pot să fac Kangoo Jumps până când mi se face rău și încă puțin după, pot să suport (săptămânal!) un masaj anticelulitic, pot să mă abțin să nu-i dau un șut doamnei cu pedichiura, deși mă gâdilă și mă zgârie, în același timp, sau pot să ascult Kiss FM în drum spre birou, dacă nu reușesc să prind Guerilla. Dar, când mi se face foame, este cu totul altă treabă!

Când mi-e foame, mă transform într-un monstru cu ochi roșii, răutăcios și enervant. Când mi se face foame mă răstesc la toți cei care îmi ies în cale și îi identific eu ca posibile obstacole între mine și farfuria plină. Când mi se face foame pot să țip foarte ușor la oricine și pot să îi pedepsesc fără motiv.

Când mi se face foame nu mai am prieteni, ci doar dușmani care nu mă lasă să mănânc. Când mi se face foame, cel mai bun prieten al meu este cel care îmi dă un covrigel. Sau un chips. Sau un pufulete. Sau un M&M.

Când mi se face foame, cred că, în ochii celorlalți, arăt exact ca un taur gata de atac. Când mi se face foame, celorlalți le este frică de mine. De asta nici nu prea mă lasă să mi se facă foame; îmi dau de mâncare preventiv.

Voi cum faceți când vi se face foame?

Sursa foto: 123people.ch

Share

3 Comments

  1. Diana Paius says:

    Vai, Ines, parca a vorbit stomacul meu in articolul asta :)) O Doamne, abia acum simt legatura dintre noi :)))))

  2. Catalina says:

    da, eu sunt o urâcioasă când mi-e foame. tot ca un taur fac :))

  3. Zana says:

    Si eu fac urat la foame :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.