bărbat
Ești mai bărbat dacă le faci tu pe toate?
April 24, 2017
Femei perfect de imperfecte – la TV și la radio
May 2, 2017

Bojangles și o poveste tristă, frumoasă și nebună

bojangles

Ca să te introduc și mai bine în atmosfera creată de Olivier Bourdeaut, te îndemn să dai play melodiei care face lait-motivul acestei cărți – Mr. Bojangles cântată de Nina Simone, una dintre vocile mele preferate. Ei, acum că ai dat play, să îți povestesc un pic despre Olivier Bourdeaut și despre cartea sa de succes, Așteptându-l pe Bojangles, lansată săptămâna aceasta la Editura Nemira.

Simpaticul Olivier Bourdeaut a fost agent imobiliar timp de mai mulți ani, până când și-a pierdut locul de muncă. Și știi cum se spune, nu? Orice șut în fund e un pas înainte! Și asta pentru că a fost ocazia perfectă pentru el de a se apuca de scris. Bine, ce-i drept, primul său roman a fost un eșec total, fiind refuzat de toate editurile. Însă, a doua încercare literară, inspirată din viața sa reală, l-a dus pe culmi. Și uite așa romanul Așteptându-l pe Bojangles a devenit imediat bestseller, considerat una dintre cele mai importante apariții editoriale ale anului 2016. Cartea a câștigat, pe lângă numărul mare de fani, și numeroase premii literare: Marele premiu RTL-Lire, Premiul pentru roman France Televisions, Premiul Studenților France Culture-Telerama, Premiul Academie de Bretagne, Premiul Emmanuel-Robles și Premiul Hugues Rebell.

Pe bună dreptate a câștigat atâtea premii, pentru că romanul e unul foarte bun. Pe mine m-a prins imediat și m-a transpus în viața boemă a familiei care dansează zilnic pe melodia Ninei Simone. E familia unită care se iubește, care visează, care râde sistemului în față, care nu își plătește facturile, care preferă să își educe copilul acasă. E cuplul pentru care primează dragostea dintre ei doi, dincolo de orice altceva. E boala mamei care ajunge într-un spital de nebuni și care este răpită de propria familie ce nu mai suportă gândul de a o ști departe și nefericită. E bărbatul care se sinucide imediat după moartea soției sale, pentru că pur și simplu nu poate trăi fără ea. E băiețelul care învață să trăiască fără părinți și care transformă toate însemnările tatălui său într-o carte de succes.

Desigur, e chiar și mai mult decât atât, dar te voi lăsa pe tine să descoperi imaginația lui Olivier Bourdeaut. Pentru că, așa cum spune și Le Figaro, „Olivier Bordeaut intră în literatură cu o poveste simplă, frumoasă, nebună și tristă. Literatura lui navighează între Spuma zilelor de Boris Vian și romanul despre maturizare a la Salinger”.

Găsești cartea Așteptându-l pe Bojangles la reducere, pe Nemira.ro!

Foto: pinterest.com

Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie fericită, care își trăiește viața din plin, cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR, iar ca pasiuni bifez cu mare plăcere scrisul și cititul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.