Ce ai de gând să faci cu viața ta: ghid de supraviețuire pentru cei singuri
September 4, 2015
Azi gădinăresc
September 5, 2015

Belva – relație la distanță reușită

Pe Belva am întâlnit-o în holul facultății. Mi-a făcut șmecherește cu ochiul de pe un afiș și m-a tras spre ea ca un magnet. Într-o lume plină de „10 pași spre a-i suci mințile” și „Cum să devii pițipoanca perfectă”, Belva a fost ca o gură de aer proaspăt.

Reprezenta tot ceea ce credeam că pot deveni vreodată: o femeie pentru care nu există imposibil. Un om remarcabil care nu se agață de idealurile altora, ci și le creează pe ale sale. O fată pentru care trend-ul nu este trendy și care nu se ascunde în tufișuri, speriată de poliția modei.

Belva e locul unde vin să îmi împărtășesc bucuria dar și umărul pe care plâng atunci când mă simt nedreptățită. Belva e libertate, prietenie, curaj, ambiție și putere. Belva e singura relație la distanță care mi-a reușit vreodată.

Deși s-a schimbat pe parcursul anilor de multe ori, pentru mine a rămas acceași sursă necontenită de zâmbete și răsfăț. Sunt mândră să fiu o Belvă și voi renunța la acest nume doar atunci când îmi va seca fântâna inspirației definitiv. Până atunci, să belvim un pahar de vin și să mai scriem un articol!

sursa foto: arhiva personală

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.