De data asta doare prea tare…
January 26, 2014
Un pas, un fum
January 27, 2014

Azi pleacă Bertha

Sunt o persoană comodă, mai ales când vine vorba de trebăluit prin bucătărie. Mă bucur pe cât pot de gadgeturile care-mi fac viaţa mai uşoară şi mă ajută să fac dintr-o mâncare complicată, una bună, uşor de făcut şi, mai ales, rapidă! Nu cred în statul cu orele “la cratiţă”, iar singura excepţie o fac atunci când îmi tună să fac cozonaci (ăia durează cu totul vreo 4 ore).

La fel, nu pricep şi nu voi fi în veci de acord cu cei ce susţin că a bate albuşurile jumătate de oră cu telul, până ies spumă (sau până faci tu spume), e mai bine decât a pune robotul de bucătărie să le bata 5-10 minute. Pe lângă faptul că-ţi pot ieşi nişte bezele absolut bestiale, nu te chinui deloc. La fel cu maioneza, salata de vinete sau alte bunătăţi „bătute”. Aşadar, pe măsură ce trece timpul, mai adaug câte un gadget la a mea colecţie, roboţei dealtfel foarte folositori şi folosiţi.

Singura mea nemulţumire este Bertha. Da, i-am zis aşa pentru că e mare şi lentă şi face cam cum o taie capul, iar când mă uit la ea, mi se mai duce un pic de speranţă. Bertha a fost foarte loială şi folositoare, iar când nu ardea vreo alivancă sau nu stătea 3 ore la nişte aripioare, îmi era aproape simpatică. Şi da, se întâmplau amândouă cazurile, în funcţie de cât de leneşă sau de grăbită era.

Încă din decembrie visez la cavalerul în armură strălucitoare, ce vine pe-un cal alb, să-mi facă viaţa mai uşoară. În realitate calul e mai mult verde decât alb iar cavalerii sunt doi în loc de unul (unul fierbe, celălalt coace); dar nu mă plâng şi ştiţi de ce? Pentru că azi, după 15 ani, pleacă Bertha şi lasă loc unor băieţi tare simpatici, care vor face gătitul o plăcere!

Acuma, spuneţi drept: nu-i aşa că şi voi aveţi o “Bertha” pe undeva prin casă?

Sursa foto: rottenecards.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.