Inamicul nr. 1
May 10, 2013
Odă fidelității…sau nu
January 22, 2014

Azi dansez prin casă

Spăl vase. Stau în picioare și îmi plimb mâinile prin apă și săpun. Mă plictisesc groaznic.

Șterg praful. Stau în picioare și îmi plimb mâinile prin ceară și praf. Mă plictisesc groaznic.

Dau cu aspiratorul. Stau în picioare. Fac pași mici. Mă plictise…uopa, Freddy Mercury.

Freddy dansând. Freddy dansând cu un aspirator în mână cât face chestiile care îmi ucid și mie neuronii o dată pe săptămână. Nu-i deloc o idee rea. Mai ales pentru mine. Și așa dansez toată ziua singură prin casă.

Dansez singură prin casă de când mă știu. La trei ani nu prea mă lăsa mama în discoteci. Iar gagica care dansa în Flashdance m-a vrăjit. Arăta ca o zeiță. Caseta aia a fost pe repeat multă vreme. Mama învățase cântecele pe de rost. Eu învățasem coregrafiile.

Imagine din scena de final.

Imagine din scena de final.

De la acel declic, dansez prin casă. Dansez oricând am timp, dansez oricând am chef, dansez oricând aud o piesă care mă face să mă ridic de pe scaun.

Dar mai ales dansez când sunt bolnavă sau tristă sau nervoasă. Endorfinele ‘celea eliberate când dansez mă fac fericită. Și nu-s simplele endorfine eliberate în timpul exercițiului fizic. Dansul are două componente „generatoare” de fericire adiționale. Prima este muzica, care oferă plăcere independentă de dans dar sinergică și catalizatoare pentru dans. A doua este componenta creativă. Nu urmăresc o rutină când dansez, pur și simplu mă mișc cum simt.

Deci vă îndemn și pe voi să uitați de inhibiții, să uitați că nu dansați „bine”, să uitați de orice, și doar să vă mișcați pe o piesă care vă face să vă ridicați de pe scaun. Nu contează ce, nu contează cum, nu contează când. Atâta timp cât dansați libere.

Sursa foto: welovemoviesmorethanyoudo.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.