Superstiţia mea cu anul nou
January 4, 2011
Azi fac echitație
January 4, 2011

Auto CONFORT, my ass…

Îmi pare rău că la început de an o să scriu un articol scârbos, dar aveţi “ghinionul” de a fi cititorii Belva iar noi cu cititorii împărţim şi bucurii, dar şi supărări 🙂.

Înainte să mergem la Budapesta am făcut un mare research cu privire la mijloacele de transport care să ne ducă acolo şi, după multe analize, am ajuns la concluzia că vrem cu avionul pe care îl vom lua din Târgu Mureş. Toate bune şi frumoase, numai că noi suntem din Iaşi şi aveam nevoie de un mijloc de transport cu care să ajungem până acolo.

Pentru că trenul înconjura toată România, ne-am decis asupra variantei microbuz şi am constatat că există două companii care fac ruta Iaşi – Târgu Mureş. Pentru că “Irina Trans” suna aşa… neprofesionist, ne-am oprit asupra microbuzului de la Auto Confort.

“Microbuz” este impropriu spus pentru că în autogara din Iaşi ne-am urcat într-un maxi-taxi care probabil că fusese ceva dubă de transportat marfa şi care a fost “modernizată” cu nişte scaune şi cu aer condiţionat. Ne-am urcat acolo cu toţii, fiecare s-a aşezat cuminte pe scaunul lui, profitând din plin de confortul pentru care plătise bilet, neavând unde să ne aşezăm genţile sau ce mai ţineam în mână (pentru că nah… când transporţi marfă nu este necesar să ai locuri de pus bagajele mici deasupra scaunelor).

Până în Paşcani totul a fost minunat, chiar începusem să mă împrietenesc cu pechinezul din braţele tipei din faţa mea, Dolly pe numele său. Adevărul este că, după ce eşti pupat în bot în nenumărate rânduri şi după ce primeşti biscuiţi pe care îi lingi din palma stăpânei tale în cel mai insalubru mod posibil, te mai linişteşti şi tu şi nu-ţi mai arăţi colţii, chiar şi când eşti pechinez.

Chiar şi până în Paşcani mi s-a părut ciudat că şoferul tot mai oprea la fiecare margine de drum să mai ia câte un om, chiar şi atunci când rămăsese fără locuri, dar eu, tolerantă fiind, am zis că e aproape de ajunul Crăciunului şi i se mai face milă până şi unui şofer.

Distracţia şi bucuria au început la Târgu Neamţ, acolo unde şoferul nostru buclucaş s-a apucat să facă opriri din astea la marginea drumului din ce în ce mai dese. Atât de dese, încât, la un moment dat, duba aia era plină până la refuz, nu mai aveam aer deloc şi au început serpentinele care, fie vorba între noi, s-au găsit să apară pe drumurile pline de gropi ale ţării noastre. Şi duba urca, şi opririle se înteţeau, şi serpentinele nu se mai terminau şi, când a mai apărut şi un camion dătător de fum în faţa noastră (pe care şoferul nostru drag s-a apucat să-l înjure, n-am înţeles de ce, probabil din simplul motiv că există pe acest Pământ), atunci un foşnet de pungi s-a auzit la unison în spatele dubei. Ah! Am uitat să precizez că şoferul nostru era şi darnic şi ne dădea căldură din plin.

Şi a urmat episodul vomă. Vomă pe toate vocile, în toate stilurile, în pungi care de care mai colorate. Şi aici simt nevoia să mă laud, căci eu eram în fruntea tuturor. Şi nu a contat că nu am mâncat nimic în ziua aia, important a fost că am mâncat cu o săptămână înainte.

Dintr-o dată, s-a întâmplat ceva uimitor: şoferul s-a enervat că în spate se voma. Şi, atunci când i s-a spus că avem nevoie de aer, el ne-a dat pungi. Pentru că şoferul nostru, printre toate calităţile deţinute, mai era şi dotat. Cu pungi; cu siguranţă, nu era la prima experienţă de acest gen. Totuşi, i s-a mai explicat o dată că avem nevoie de aer şi chiar a fost rugat frumos să oprească duba naibii. Şi atunci… uimitor! A dat drumul la aer condiţionat în capetele noastre; vânt, dom’le, vânt! La început a mirosit puţin a cârnaţi, probabil de la una din paporniţele doamnelor din faţă, dar după aia ne-am obişnuit şi parcă ne-am mai revenit. Nu ştiu dacă ne-am revenit de la aer, cât ne-am revenit de la situaţia din filmele cu proşti în care ne aflam.

Când, într-un final, a mai găsit o margine de drum dotată cu oameni în aşteptare, am făcut un popas. Şoferul a deschis uşa şi s-a răstit la oamenii care stăteau laţi după atâta repriza de vomă: “Na, aţi vrut aer! Ieşiţi la aer! Şi să vă aruncaţi pungile cu vomă, vi le-aţi aruncat? Ha, vi le-aţi aruncat??? Că doar nu vreţi să vi le arunc eu!”. INCREDIBIL!

Niciodată nu m-am mai bucurat aşa de tare că am ajuns la destinaţie cum m-am bucurat în ziua aia. Şi niciodată nu m-am mai bucurat aşa de tare văzând un şofer furios de mama naibii, dând cu mătura să strângă voma lăsată cadou de domnul din spatele meu :)).

Deci ţineţi minte trei cuvinte: Auto Confort NU!

Share

10 Comments

  1. Gabriela says:

    Genial. Ines, scrie mai des… 🙂

  2. Ines Prodan says:

    O să mă străduiesc. Dar sper că nu ai vrut să spui că vrei articole din astea mai des. Că nu știu dacă mai pot să mă urc într-o dubă așa curând :P.

  3. Axlandra says:

    Te inteleg perfect! Eu asa am patit cand m-am intors din Italia cu mama. Pe langa faptul ca erau numai figuri dubioase in jurul nostru, manele la refuz si statii la fiecare jumatate de ora(ceea ce a prelungit durata calatoriei noastre cu vreo 12 ore) mai era si o caldura infernala si un miros pe masura. Nu am “hranit pestisorii” pentru ca nu am avut curaj sa mananc nici macar portocalele din care se infrupta mama. Dar pe ultima suta de metri, cand am intrat cu autocarul in Galati, am crezut ca o sa-l omor pe sofer care oprea din metru in metru(se pare ca se transformase in autobuz si mai castiga cate 1 leu de la oamenii care vroiau sa mearga o statie, doua). Bineinteles ca am coborat cu vreo 4 statii mai repede si am luat un taxi pana acasa.

  4. Gabriela says:

    Asteptam postul cu Budapesta…

  5. lorelaylilu says:

    O sa tii minte calatoria si faci un lucru minunat ca le spui altora sa aiba grija cu ce merg.

  6. Cristi says:

    De asta se spune “mergi cu microbu” nu cu microbuzul. Eu din principiu nu merg cu microbu chiar daca ar fi ultima optiune.

  7. Ines Prodan says:

    N-am stiut ca asa este exprimarea corecta :).

    Dar lasa ca nici cu trenurile nu mi-e rusine. Tine cont de faptul ca n-am povestit episodul doi al peripetiei, drumul inapoi in Iasi :)).

  8. Irina says:

    Cred ca mai bine era la Irina Trans…cu tot cu numele ei :)))

  9. pac says:

    Am avut si eu probleme cu ei, la aproximativ 150 km de Tg.Mures, langa Borsec am asteptat vreo 15 minute in statie pana la venirea “VIP-ului” ca sa il vad prin parbriz cum ranjeste diabolic catre mine, trece in viteza pe langa statie si opreste la 50~100 de metri de statie, ca sa coboare alte persoane care, au venit inapoi spre statie. Tin sa mentionez ca nu am avut niciodata un conflict cu acel sofer sau cu firma, deoarece am mai calatorit cu ei si intotdeanuna am platit cu varf si indesat “confortul”, m-am purtat cu bun simt, insa nu a ajutat cu nimic in fata unui sofer plin de sine.:D

  10. Andrei says:

    eu zic sa tinem minte numai doua cuvinte, “Romania NU”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.