Am început să urmăresc campania pentru evenimentul caritabil The Beat of (he)Art încă de la începuturile ei. Ideea evenimentului mi s-a părut creativă şi am dorit să mă aflu şi eu printre cei care nu numai că se bucură de teatru, muzică şi dans, dar şi ajută câţiva copii cu dizabilităţi neuromotorii. Acest eveniment caritabil va avea loc marţi, 17 mai 2011, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, sala Gaudeamus.

The Beat of (he)Art prezintă spectatorilor trei forme diferite ale artei: muzică, teatru şi dans având ca temă principală “Clasic şi modern”. Prezentatorul evenimentului este actorul Pavel Bartoş, ce va introduce pe scenă reprezentanţii celor trei forme de artă. Teatrul va fi prezent prin intermediul trupei Ludic, cu spectacolul “Poem irlandez pentru vioară şi suflet”, o adaptare după dramaturgul irlandez John Kendrick şi în regia lui Aurel Luca, alături de o mişcare scenică şi o coregrafie de Vera Pantea Momentul muzical din cadrul evenimentului va fi susţinut de orchestra Liber Artis în colaborare cu Adzyro şi Basic Form. Partea coregrafică din cadrul evenimentului va fi realizată prin prezentarea a două stiluri de dans diferite (break dance şi street dance), ce vor fi interpretate de trupa Quasar Dance.

Suma adunată din vânzarea biletelor pentru acest eveniment va fi folosită pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi neuromotorii, precum paralizii cerebrale, sindromul Down, distrofii fii musculare şi alte maladii cu caracter degenerativ.

Vă invit şi pe voi să participaţi la The Beat of (he)Art! Ne vedem pe 17 Mai la Casa de Cultură a Studenţilor, sala Gaudeamus.

Sursă foto: beat-of-art.com

May 5, 2011

The Beat of (he)Art: teatru, muzică şi dans pe aceeaşi scenă

Am început să urmăresc campania pentru evenimentul caritabil The Beat of (he)Art încă de la începuturile ei. Ideea evenimentului mi s-a părut creativă şi am dorit […]
April 5, 2011

Ce urăsc EI la NOI…

  Recunosc că îmi place să analizez oameni, relaţii, cuvinte, fapte. De-a lungul timpului am avut câteva relaţii, unele reuşite, altele mai puţin reuşite, însă fiecare […]
April 4, 2011

Astăzi merg la anticariat!

Îmi plac la nebunie cărţile. Îmi place să le citesc, să le cumpăr, să le privesc, să le miros. Îmi place mirosul unei cărţi pentru că […]
April 4, 2011

Ne place, ne placeee, ne placeeeee!

M-am gândit ca săptămâna aceasta să începem în forţă cu o melodie antrenantă, veselă şi care este aparent pe buzele tuturor. Deja versurile au intrat în […]