Mă consider o persoană echilibrată. Uneori tradiţionalistă, alteori nonconformistă. Uneori emoţională, alteori de o raţionalitate rece şi dură. Acest echilibru de care vă vorbesc mă face să cred că unei femei ȋi stă bine ȋn mai multe ipostaze, şi nu doar ȋntr-una. Uneori să fie cochetă, alteori gospodină, uneori mămică şi alteori femeie de afaceri. În alte cuvinte, o femeie echilibrată, care ştie ce vrea.

Nu sunt de acord cu femeile care sunt casnice sau mame toată viaţa. Sau cele care trăiesc pentru carieră. Sau cele care nu doresc să se căsătorească sau să aibă copii. Asta nu ȋnseamnă că nu pot să le accept. Sau că eu consider că modul lor de a gȃndi este greşit. Văd din ce ȋn ce mai multe persoane care se orientează doar spre un singur ţel şi se ȋndreaptă spre el nemaivăzȃnd nimic ȋn cale. Căsătoria, copilul, cariera nu sunt pentru oricine. Sunt doar pentru cei şi le doresc cu adevărat.  Cred ȋnsă că cel mai potrivit este un strop din fiecare. Excesul pe orice baricadă din cele trei duce ȋn orice caz la nefericire şi frustări pe termen lung.

Totuşi, hai să mai facem o pauză din ȋncercarea de a fi egoiste. Hai să facem şi altceva decȃt muncă, distracţie şi ieşiri cu fetele. Hai să mai construim şi un cămin, să mai facem o oală de mȃncare şi să mai spălăm nişte vase. Că doar nu suntem prinţese. Hai să mai facem şi un copil, nu cu gȃndul că aşa trebuie. Ci cu gȃndul că faci o fiinţă, rodul iubirii dintre TINE şi EL. Hai să nu muncim non-stop fără a mai şti altceva. La finalul vieţii, cȃnd vom fi cu toţii bătrȃni şi stafidiţi la ce o să ne uităm? La diplomele de la muncă, la mizeria care s-a tot adunat ȋn jurul nostru de-a lungul timpului, la bolile care au apărut din cauza stresului şi a nopţilor nedormite?

Hai să facem cȃte puţin din fiecare: să ne construim o carieră frumoasă, plină de pasiune, să ne căsătorim cu cel pe care ȋl iubim, să o facem şi pe-a gospodina din cȃnd ȋn cȃnd şi să facem şi un copil. Ca atunci cȃnd vom fi bătrȃni să avem ce (experienţe, ȋntȃmplări) şi cui (soţ, copii, nepoţi) povesti ce lucruri interesante şi minunate făceam noi ȋn tinereţe. Că dacă nu avem cui să le povestim o să vedeţi că ele rămȃn goale şi fără sens ȋn final.

Aşa că hai să ne construim o viaţă echilibrată şi să ne ȋnconjurăm de cei cei ȋi iubim. Să păstrăm pasiunea şi măsura ȋn tot ce facem. Să nu uităm să zȃmbim şi să iubim nici ȋn clipele cele mai grele. Şi să muncim nu pentru a fi doar noi fericite ci şi pentru a-i face şi pe cei din jurul nostru fericiţi.

Sursă foto: savvyinspiredwomen.com

July 6, 2012

Hai să fim femei cu adevărat!

Mă consider o persoană echilibrată. Uneori tradiţionalistă, alteori nonconformistă. Uneori emoţională, alteori de o raţionalitate rece şi dură. Acest echilibru de care vă vorbesc mă face […]
July 5, 2012

Frigărui delicioase cu legume

A trecut ceva timp de la ultimul meu experiment ȋn bucătărie, aşa că m-am decis că e timpul să ȋmi pun iarăşi ȋn aplicare talentele culinare. […]
July 4, 2012

Astăzi mănȃnc fructe Goji

Am auzit de fructele Goji acum aproximativ o lună atunci cȃnd am scris un articol despre beneficiile acestora pe Unceai.ro. Aceste fructe sunt originare din Himalaya […]
June 29, 2012

„Se numea Sarah”- un destin sub lupă din timpul Holocaustului

Am citit această carte fără suflare deoarece mi-a stȃrnit interesul ȋncă de la ȋnceput. De la o pagină la alta m-a făcut să vreau mai mult, […]