Multe femei se plâng de îmbătrânirea prematură a tenului deși produsele pe care le folosesc, spun ele, sunt „de firmă”. Până la urmă, investiția pe care o faci în astfel de cosmetice poate fi amortizată atât timp cât fiecare dintre noi respectă cu sfințenie un anumit ritual zilnic. Produsele de calitate, care, de cele mai multe ori, sunt și scumpe, nu îți pot garanta o îngriire corespunzătoare atât timp cât nu sunt folosite ca la carte.

Mare mi-a fost surprinderea astă-vară, când, în drum spre casă, în autobuz, m-am întâlnit cu o cunoștință, o femeie de 30 de ani, care mi-a spus că ea nu folosește demachiant deși zi de zi își aplică make-up. Mi-a argumentat că ea nu se dă „cu toate prostiile pe față” pentru că nu vrea să îmbătrânească înainte de vreme. Total eronat! Dacă va adopta în continuare aceeași atitudine, va obține ceea ce nu și-a dorit niciodată: un ten scofâlcit înainte de vreme.

Majoritatea femeilor au această încăpățânare de a considera sfaturile dermatologilor drept o gogoașă uriașă care le este vândută pentru a susține indirect o mare industrie: a cosmeticelor. Lucrul acesta poate fi uneori parțial adevărat atunci când sunt promovați explicit anumiți jucători de pe această piață, însă recomandările generice cu privire la ritualul zilnic de îngrijire a tenului sunt departe de orice intenție comercială.

Este bine cunoscut faptul că un ten îngrijit vorbește într-un mod pozitiv despre noi, denotând o atenție deosebită pe care o acordăm imaginii noastre în societate. Multe dintre noi nu suntem atât de preocupate de această carte de vizită pe care o livrăm în ochii celorlalți, cât mai ales de confortul nostru interior, de starea proprie de beatitudine, reflectată prin prisma acestor mici detalii care ne fac să ne simțim bine în pielea noastră.

Există o concepție eronată cu privire la demachiere, și anume că aceasta trebuie făcută numai de persoanele care folosesc make-up. În realitate, produsele demachiante ar trebui folosite și de celelalte persoane care nu se machiază pentru că, astfel, se îndepărtează impuritățile și excesul de sebum de pe față, producând reoxigenarea pielii și crescând, în consecință, eficacitatea produselor de îngrijire, a căror absorbție este facilitată în acest mod.

Orice femeie ar trebui să urmeze zilnic trei pași esențiali pentru îngrijirea zilnică a tenului lor: demachiere, tonifiere și hidratare. Fără doar și poate, alegerea fiecărui produs, care va asigura îndeplinirea fiecărei etape din ritual, trebuie să se facă neîndoielnic în funcție de tipul de ten. Este greșit să credem că demachierea trebuie făcută numai seara. Într-adevăr, atunci îndepărtăm în primul rând machiajul, pielea devenind din nou curată și împrospătată, însă demachierea trebuie realizată inclusiv dimineața pentru că, astfel, vom înlătura excesul de sebum secretat în timpul nopții.

Personal, nu foloseam toate aceste produse până acum ceva timp, obișnuind să aplic cremă pe față după ce, în prealabil, mă spălam pur și simplu (menționez că nu foloseam make-up de nici un fel). Tot ce pot spune este că am observat o îmbunătățire odată ce am urmat acest ritual zilnic, deși încă nu obișnuiesc să mă machiez. Tenul meu este acum mai proaspăt, mai luminat… Demachierea este cu siguranță cel mai important pas care nu trebuie omis nici dimineața și, cu atât mai puțin, seara. Dacă ar fi să o compar cu spălatul pe dinți, le-aș plasa pe ambele la același nivel de importanță.

Sursă foto

February 21, 2011

Demachierea: un MUST DO al fiecărei zile

Multe femei se plâng de îmbătrânirea prematură a tenului deși produsele pe care le folosesc, spun ele, sunt „de firmă”. Până la urmă, investiția pe care […]
February 11, 2011

Extraordinary measures

„Don’t hope for a miracle. Make one.” este subtitlul peliculei Extraordinary measures, care rezumă ideea centrală a acestui film inspirat din fapte reale, ce ne oferă […]
February 3, 2011

Rețeta nescrisă a chifteluțelor din piept de pui

Ce rețete pot fi mai bune decât cele ale mamei, cele la prepararea cărora asiști sau contribui ani la rând, ajungând astfel să le prinzi toate […]
January 10, 2011

Norocul începătorului în bucătărie

A nu se înțelege greșit: începătoare în bucătărie nu mai sunt de ani buni, dar, fără doar și poate, anumite feluri de mâncare neaoșe încă mai […]