Ne întoarcem din parc pe înserate, după ce am asistat la minunatul apus al soarelui. Același soare, dar de fiecare dată un nou spectacol al apusului.

Suntem petrecuți, dincolo de intrarea în parc, de parfumul îmbietor al liliacului, ca o gazdă amabilă.

Suntem murdari, flămânzi, eu obosită, ei doi mega entuziasmați de faptul că au nimerit mingea la coșul de baschet și plini de viață, de parcă ziua abia începe.

Nu-și dau loc să mă întrebe fiecare cîte ceva, le răspund pe rând și le strâng cu mai multă iubire mânuțele lor în mâinile mele, cu unghiile în culoarea liliacului.

Mă entuziasmez din senin și realizez că fericirea e însăși rutina zilei, fericirea nu este nicidecum un scop final și nici nu ne așteaptă pe vârful unui Everest,  e drumul nostru cu toate peripețiile sale.

Se făcuse atâta liniște în mine, n-auzeam niciun glas din creierul meu. E ciudat să nu mă gândesc la ceva, să nu mă critic, să nu mă compar cu alte mame, dar e minunat și euforic să aud valsul liniștii și să simt că plutesc departe de griji, frustrări și frică.

Râd împreună cu copiii din tot sufletul atunci când ei îmi spun că astăzi în parc când am desenat un câine, el semăna mai mult a elefant decât a câine.

Și chiar trăiam acel râs, simțeam cum iese din mine.

Atunci am realizat că trăiam momentul prezentului, trăiam clipa și îi simțeam fiecare vibrație.

Mi se mai întâmplă asta uneori, dar nu atât de des încât să mă obișnuiesc cu această stare.

Îmi place să mă simt așa ușoară, ca un fluture colorat, care-și unduiește mlădios trupul fin în dansul vieții.

         În timp ce adorm, simt recunoștință și dorință să păstrez această stare și mâine dimineață, când vom fi din nou în întârziere, când nu vom găsi mașina roșie, pentru că cea galbenă nu e frumoasă, când mă voi întâlni cu pesimismul în timp ce mă voi gândi la orarul zilei.

sursa foto: pixabay

 

April 28, 2018

Și fără să-mi vorbesc, m-am ascultat

Ne întoarcem din parc pe înserate, după ce am asistat la minunatul apus al soarelui. Același soare, dar de fiecare dată un nou spectacol al apusului. […]
March 27, 2018

Cum m-am pornit la vânat de libertate

Când aveam 14 ani îmi doream foarte tare să fiu liberă. Așa eram pregătită să fiu independentă că nu știam nici ochiuri să prăjesc. Să plec […]
February 23, 2018

Despre mama

O văd de la geamul bucătăriei. E îmbrăcată în paltonul pentru sărbători și încălțată cu  cizmele cu care se duce doar la nunți. Totuși, la oraș […]
January 17, 2018

Întâlnirile care scriu muzica sufletului

  Anul 2017, mai mult ca niciodată , a fost anul în care am simțit căldura întâlnirii cu alți oameni. Adică, oamenii au fost aceiași pe […]