După părerea mea nu există experți în relații. Fiecare relație are acel ceva pe care nu îl au altele, dar fiecare din ele sunt potrivite celor ce le-au construit. Un fel de “culegi ce ai semănat”. Nu sunt nici eu la rândul meu o expertă în relații și nu mă consider expertă nici măcar în relația pe care o am cu soțul meu. De la un an la altul ne tranformăm și creștem împreună, prin urmare mai avem de descoperit piese noi din puzzle, iar asta ne antrenează să fim mereu inventivi și curioși.

 
Așadar, acest articol nu e despre căsnicia perfectă, nu e despre pași de urmat spre așa ceva, nu conține sfaturi, nu e siropos. Mai degrabă aș spune că e o scurtă istorioară despre ceva real, autentic și frumos. Azi, împreună cu soțul meu, aniversez 9 ani minunați de căsătorie!!!

 
Pot spune că dacă nu îmi dau seama când au trecut, înseamnă că au trecut frumos și ușor. Asta nu înseamnă că viața noastră a fost doar lapte și miere. Toți acești ani au fost presărați și cu zile întunecate, și cu furtuni, și cu tunete și fulgere. Dar nu între noi doi, ci între noi și viață, între noi și oamenii care au trecut sau încă mai sunt prin viața noastră. Mereu am fost împreună, o echipă, ne-am completat, am învățat unul de la celălalt, am gestionat și bune și rele unindu-ne forțele și asta a făcut ca relația noastră să devină din ce în ce mai puternică. Pe lângă pasiunea și iubirea de la început, care s-au transformat în sentimente mai profunde, cu și mai multă însemnătate, cu greutate mai mare și de neegalat, au cântărit mult comunicarea, încrederea, respectul și înțelegerea dintre noi.

 
Poate că am și avut amândoi noroc și un avantaj că ne-am cunoscut acum 12 ani, când eram niște copii ce schimbam prefixul și împlineam 20 de ani. La vremea aceea cred că ne consideram oameni mari. Nu eram. Eram doi studenți, ca toți studenții, a căror drumuri s-au intersectat la un moment dat. Am crescut împreună în relația noastră, am construit și ne-am adaptat fiecare din noi, nevoilor și felului de a fi al celuilalt. Tocmai pentru că eram copii, nu aveam tabieturi formate și orgolii înrădăcinate la care să renunțăm greu, iar faptul că ne-am completat reciproc, a fost atât de natural încât nu am considerat că facem compromisuri.

 
După trei ani de când ne-am cunoscut ne-am căsătorit. Nici la 23 de ani nu pot spune că eram oameni mari. Între timp ne-am maturizat și (zice lumea) am devenit oameni în toată firea. În ceea ce ne privește pe noi doi și tot ceea ce avem și simțim împreună, suntem tot acei copii cărora le-au tremurat genunchii de emoție cât au rostit acel “DA!” hotărât din toată inima, stârnind aplauze din partea celor dragi aflați atunci alături de noi.

 
La mulți ani nouă, la aniversarea a nouă ani de fericire și împlinire, pe nouă a noua!!!

 

Sursa foto: http://nuvango.com

September 9, 2015

9 ani pe 9 a 9-a

După părerea mea nu există experți în relații. Fiecare relație are acel ceva pe care nu îl au altele, dar fiecare din ele sunt potrivite celor […]
September 8, 2015

Nesimțirea – boală incurabilă

De curând m-am întors din concediu. A fost minunat de relaxant, deconectant, odihnitor și mi-am încărcat bateriile cu multă energie pozitivă și sufletul de frumos. Un […]
September 5, 2015

Azi gădinăresc

Una din activitățile care mă relaxează foarte mult e plantarea de floricele și combinațiile de plăntuțe decorative. Îmi încântă privirea și îmi place să le am […]
August 30, 2015

Belvele – perfect de imperfecte

După multe articole citite și îndrăgite pe Belva, după multe share-uri pe facebook la cele în care mă regăseam sau a căror conținut îmi doream să […]