Am spus mireasă. La cei 4 anișori cred că mi se părea interesant. Mai târziu, am vrut să devin doctor. Apoi învățătoare. Apoi profesoară de gimnastică de performanță. Apoi militar și lista poate continua în funcție de experiențele personale.

Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în domeniul Comunicării și al Relațiilor Publice și totuși, astăzi e ceea ce-mi doresc să devin când voi fi mare. Și încerc să-mi canalizez toate eforturile în acest sens. Câteodată mi se pare enorm de greu, câteodată îmi pun intrebări dacă nu cumva ar trebui să mă reprofilez și să-mi aleg o altă meserie, dat fiind situația din țara noastră, dar niciodată nu mi-am pus întrebarea dacă nu sunt potrivită pentru acest domeniu. Cred că una dintre cele mai mari împliniri este să-ți găsești o pasiune și să faci din acest lucru, carieră. Sau măcar să încerci.

Încă aștept să fiu mireasă, mi-ar fi plăcut să știu câteva lucruri legate de medicină, îmi plac copiii, încă mai reușesc să fac o răsturnare pe spate și duc o viață destul de organizată. Dar nu am făcut o pasiune pentru  niciunul dintre lucrurile acestea. Pur și simplu iubesc domeniul în care doresc să mă dezvolt pe viitor,   să pot invăța, să pot deprinde abilități, să-mi dezvolt atitudini care să mă ajute să devin un adevărat specialist în Comunicare și Relații Publice. Și de data asta, sunt sigură.

Tu ce vrei să devii când vei fi mare?

November 8, 2010

Tu ce vrei să devii când vei fi mare?

Am spus mireasă. La cei 4 anișori cred că mi se părea interesant. Mai târziu, am vrut să devin doctor. Apoi învățătoare. Apoi profesoară de gimnastică […]
October 29, 2010

La înălţime

Devin aşa de încântată când vorbesc despre tocuri că mai, mai aş scrie articolul ăsta cocoţată pe nişte pantofiori înalţi. Sau poate o fac deja… Îmi […]
October 26, 2010

Internship – oportunitate sau amăgire?

Deşi conceptul de internship a apărut în Statele Unite ale Americii acum mai bine de 100 de ani,  în România acest concept este relativ nou. Ce […]
October 19, 2010

A fi sau a nu fi „cool”

Cred că încep să îmbătrânesc, pentru că mi-e din ce în ce mai urît cuvîntul „cool”. Sau poate nu sunt eu de-ajuns de „cool” pentru a […]