V-aţi trezit vreodată cu sentimentul că ziua ce e pe cale să înceapă este una dintre acele zile pur şi simplu perfecte?

E sâmbătă. E ultima sâmbătă din vară şi soarele încă profită. Nu mi-am făcut niciun plan pentru această zi, dar pentru că tot e atât de dimineaţă, aleg să merg  la cumpărături. În piaţă! Uitasem ce frumos este să faci cumpărături din piaţă. Am atins roşii, am gustat brânză şi am plecat spre casă cu cel mai frumos bucheţel de flori. Este un mic obicei de-al meu.

Zăbovesc acasă atât cât să pun florile în vază. Urc Copoul încet, bucurându-mă de liniştea ce în curând va fi înlocuită de forfota tipic studenţească. Îmi iau un cappuccino care miroase delicios a scorţişoară. Aleg cea mai retrasă bancă din parc şi deschid cartea pe care am purtat-o prevăzătoare cu mine. E linişte. În mintea mea, în inima mea – toată fiinţa mea respiră linişte. Îmi vine să rămân aici tot timpul, doar cu licoarea asta cu parfum de scorţişoară şi cartea.

Nu ştiu cât timp a trecut, dar am realizat că este târziu atunci când am rămas şi fără cappuccino, şi fără file de citit. Ziua am încheiat-o prin a scrie acest articol. A fost una din acele zile perfecte. Zile în care mintea se eliberează, când sufletul găseşte linişte şi adormi zâmbind.

Cum arată ziua voastră perfectă?

Sursa foto: flicker.com

 

August 31, 2011

O zi perfectă

V-aţi trezit vreodată cu sentimentul că ziua ce e pe cale să înceapă este una dintre acele zile pur şi simplu perfecte? E sâmbătă. E ultima […]
August 11, 2011

Azi beau compot de vişine

Fiindcă e tare bun! Acrişor-dulce, răcoros şi aromat. Şi vişinile…mmm, ce deliciu! Da, azi m-am hotărât: cumpăr vişine şi fac compot de vişine. Natural, home-made, fără […]
August 10, 2011

Harry Potter şi Talismanele Morţii (2)

Nu pot spune că sunt fan al seriei  Harrry Potter. Am ajuns să vizionez acest film mai mult “forţată”. Mai mult decât atât, nu ştiam abolut […]
August 9, 2011

Recapitulez limba franceză

Timp de 10 ani am studiat această minunată limbă. A fost dragoste la primul cuvânt. Am studiat-o până la sfârşitul liceului şi pot spune că mă […]