1 an de zile (nu exagerez) am plâns și m-am plâns. În articole, prietenilor, necunoscuților din tren, mie, pereților din cameră. Nu am ratat nicio situație în care să-mi exprim nemulțumirea, frustrarea și am acceptat conștient rolul de victimă. Am îmbrăcat haina neputinței și am purtat-o până de curând, când am decis că în tendințele anului 2012 această haină este un dezastru. Ca să fiu sinceră, nu cred că se potrivea stilului personal.

Noua atitudine a pus stăpânire pe mine în momentul în care, renunțând câteva momente la rolul de victimă, am putut privi scena și am constatat următoarele:

1. „Well, bad things happen” – știu că ești obișnuită deja cu situațiile nu foarte “roz”, dar se întâmplă să ai parte de lucruri pentru care chiar nu ești pregătită. Lucrurile acestea au loc cu și fără un motiv anume. Analizez problema, accept situația și trec cât mai rapid cu putință la acțiuni care să diminueze (pe cât posibil) daunele.
2. Nu vreau recompensă! – Faptul că reziști eroic, că întorci și celălalt obraz, că iei măsurile corecte și nu cele dorite, nu înseamnă că cineva sau chiar divinitatea însăși trebuie să te recompenseze. Prin această atitudine câștigi destul!
3. Punct – Nu e greșit să pui punct unei fraze incoerente, cu multe corecturi, dureros de lungă.
4. Pot să aleg! – Ai opțiuni și poți lua decizii bune sau proaste, pe care să ți le asumi sau nu, din care să înveți sau peste care să treci fără concluzii. Unii nu sunt atât de norocoși.

Așadar, am acceptat faptul că „bad things happen”, am pus punct frazelor în care nu mă regăseam, dezvoltarea-mi este suficientă și, cel mai important, am ales să renunț la rolul de victimă.

Sursa foto: flicker.com

February 17, 2012

Am refuzat rolul de victimă

1 an de zile (nu exagerez) am plâns și m-am plâns. În articole, prietenilor, necunoscuților din tren, mie, pereților din cameră. Nu am ratat nicio situație […]
February 16, 2012

Fără vânătăi

S-a întâmplat vreodată să fiţi lovite fără implicarea unei atingeri fizice?  V-aţi simţit umilită, denigrată, hărţuită sau ameninţată de partener sau chiar de fostul partener? Dacă […]
February 15, 2012

Salată de iarnă

Cine a spus că iarna nu ne putem bucura de o salată sănătoasă și delicioasă? În cazul în care v-ați săturat de obișnuitele rețete, pline de […]
January 20, 2012

Îți spun la revedere, oraș drag!

Nu vreau să devin tocmai acum tristă. Nici melancolică. Și nici nu aș putea cuprinde într-un singur articol toate stările care mă încearcă în acest moment. […]