Contrar opiniei publice, conform căreia toate femeile se dau în vânt după cumpărături, eu nu sunt un mare fan al acestei activităţi. Nu mă înţelegeţi greşit, nu spun că nu îmi place să-mi achiziţionez din când în când ceva nou, dar nu suport să petrec ore întregi într-un centru comercial alergând după produsul perfect şi analizând de o mie de ori aceeaşi rochie sau bluză.

Trebuie să recunosc că îmi place foarte mult să cumpăr cărţi sau obiecte decorative, dar când vine vorba de îmbrăcăminte sau papuci pot trece şi luni bune pănâ mă decid că e timpul să cumpăr ceva nou.

Nu am fost niciodată genul de persoană care cumpără imediat un produs doar pentru că “i-a sărit în ochi”. Cumpărăturile mele sunt întotdeauna rezultatul unor îndelungi cugetări şi a unor liste şi mai lungi cu lucrurile care îmi sunt cu adevărat necesare.

Plictisitor, nu? Nu e de mirare că nu am descoperit încă farmecul shoppingului neplanificat.  🙂   Dar azi dimineaţă am spus gata! Voi merge la cumpărături.

Mi-am luat în sfârşit inima-n dinţi, cardul din portofel şi am pornit spre tărâmul de vis al obiectelor vestimentare. Astăzi îmi voi îmbogăţi garderoba cu o pereche de pantaloni, o bluză, o eşarfă nouă şi, dacă mă hotărăsc să trăiesc periculos, poate îmi iau şi o rochiţă.

Voi cât de des vă îmbogăţiţi garderoba?

February 2, 2011

Azi îmi îmbogăţesc garderoba

Contrar opiniei publice, conform căreia toate femeile se dau în vânt după cumpărături, eu nu sunt un mare fan al acestei activităţi. Nu mă înţelegeţi greşit, […]
January 27, 2011

Îndulceşte-te cu nişte nuci umplute

Fără a fi o mare pofticioasă când vine vorba de dulciuri, trebuie să recunosc că sunt obişnuită să am mereu câte un desert prin casă. Când […]
January 20, 2011

Planificare personală – Cel mai bun an din viaţa mea

Dacă sunteţi de părere că o viaţă organizată şi o planificare atentă a evenimentelor reprezintă cheia succesului atunci cu siguranţă veţi fi interesaţi de o sesiune […]
January 17, 2011

E ger de crapă…pielea

E clar, cu iarna nu e de glumit. De câteva zile vremea s-a înrăutăţit serios, iar temperaturile au coborât cu mult sub zero grade. Perechea de […]