Deși în România contractul prenupțial va avea valoare juridică abia din 2012, în alte state încheierea unui astfel de acord între viitorii soți este un lucru foarte des practicat. Astfel, înainte de a-și uni destinele pe așa-zisa vecie, fericita mireasă și alesul inimii își împart mai întâi bunurile. Opiniile privind această practică sunt diverse și destul de controversate.

Romanticii incurabili, care nu consideră că dragostea durează numai 3 ani sunt destul de sceptici în această privință. Idealul lor este o viață plină de iubire, în care stomacurile sunt mereu pline, iar divorțurile o utopie. Așadar, de ce ar porni de la premisa că într-o bună zi se vor lupta prin tribunale pentru canapeaua plușată din dormitor? Dragostea e tot ce le trebuie și nici un contract prenupțial nu are ce căuta în treaba asta.

Pe de altă parte sunt cei care doresc să se protejeze în eventualitatea unui divorț și să nu fie nevoiți să împartă bunurile obținute înainte de căsnicie sau dulapul moștenit de la mama. Sinceră să fiu, eu sunt de acord cu aceste contracte căci nu se știe niciodată ce te așteaptă în viață și e bine să fii prevăzător.

Nu cred că semnarea unui contract prenupțial are vreo legătură cu dragostea sau încrederea în cel de lângă tine. Și nici nu le dau dreptate celor care afirmă că acest contract transformă căsătoria într-o afacere. Atât timp cât ești într-o familie este normal și de așteptat să împarți tot, dar la divorț nu văd de ce ar da cineva jumătate din mașina sau casa cumpărată prin forțe proprii înainte de căsătorie.

Deci, contract prenupțial sau nu? Voi ce părere aveți?

August 29, 2011

Contractul prenupțial sau ce-i al meu nu-i și al tău

Deși în România contractul prenupțial va avea valoare juridică abia din 2012, în alte state încheierea unui astfel de acord între viitorii soți este un lucru […]
August 26, 2011

Deci copii nu faci, da?

Aceasta este una din cele mai ciudate și neașteptate întrebări pe care mi-a adresat-o vreodată un potențial angajator. Probabil că mirarea pe care am simțit-o în […]
August 25, 2011

Desert american- Brioșe pufoase cu mere

Nu știu voi, dar eu i-am invidiat mereu pe actorii din filmele americane care savurau brioșe apetisante în orice moment al zilei. Gândul la pufoasele cupcakes […]
August 19, 2011

Cold Mountain – o poveste despre iubire și lupta pentru supraviețuire

Deși războaiele sunt cele mai dureroase momente din istoria unei națiuni, filmele despre război și despre amprentele lăsate asupra omenirii sunt întotdeauna cele mai emoționante și […]