De fiecare dată când văd copii cu bunicii lor în parc, în magazine sau în tramvai mi se strânge inima. Copilăria mea nu a fost marcată de prezenţa bunicilor. Auzeam mereu colegii sau prietenii povestind despre poveţele bunicilor, despre plimbările în natură sau deserturile delicioase şi întotdeauna m-am întrebat cum e să ai nişte nişte bunici apropiaţi, care să te răsfeţe şi să te înveţe de bine.

Bunica din partea mamei a murit cu mult timp înainte de naşterea mea, iar bunicul s-a stins şi el când eram destul de mică. Nu-mi amintesc decât ochii lui blânzi, părul blond şi câţiva ţepi răzleţi şi albi care se voiau a fi barba blondă de altădată. Din păcate, nici de bunicii din partea tatălui nu am fost prea apropiată, deşi îi respect foarte mult şi ţin la ei.

Dar, în urmă cu ceva vreme am cunoscut şi eu bucuria de a avea o bunică. Mi-am luat una de împrumut, una foarte bună, pe care o iubesc enorm. O femeie curajoasă, generoasă, iubitoare şi mereu pusă pe şotii. Are întotdeauna câte o glumă nouă când ne întâlnim şi reuşeşte să-mi aducă zâmbetul pe buze doar prin simpla-i prezenţă. Este chiar sora bunicii din partea tatălui, care locuieşte în oraşul meu natal şi pe care o vizitez de fiecare dată când merg acasă. Sunt foarte mândră de bunica mea de împrumut şi chiar acum o voi suna şi îi voi spune cât îmi este de dragă.

Sursa foto: copii.info

January 10, 2012

Bunică de împrumut

De fiecare dată când văd copii cu bunicii lor în parc, în magazine sau în tramvai mi se strânge inima. Copilăria mea nu a fost marcată […]
January 9, 2012

Tomorrow, tomorrow sau speranţa zilei de mâine

Cine n-a văzut în copilărie musicalul Annie? Cine nu a iubit-o pe micuţa roşcată care se agăţa cu disperare de speranţa că părinţii ei vor veni […]
December 27, 2011

Piftele din piept de pui şi susan

Anul trecut am fost cu nişte prieteni la un restaurant libanez unde am mâncat un fel de pifteluţe din carne şi legume presărate cu susan, care […]
December 21, 2011

Cum alegem cadourile pentru mofturoşi?

Nu ştiu dacă aţi păţit-o şi voi, dar mie mi s-a întâmplat ca persoana căreia i-am făcut un cadou să-mi spună că nu este mulţumită de […]