De când mă ştiu, atunci când a fost vorba să aleg şcoala la care vreau să învăţ, am mers întotdeauna pe un profil uman; am fugit de cifre ca de nu ştiu ce. Iar pentru asta, singurul argument care îmi vine în minte este următorul: sunt o persoană îndrăgostită de cuvinte şi tot ce ţine de ele.

Probabil de aici se trage şi plăcerea imensă de a citi şi, mai nou, de când a apărut Belva în viaţa mea, de a scrie.

Chiar dacă risc să sune a clişeu, cred cu tărie că noi nici nu ne dăm seama câtă putere pot să aibă cuvintele. Uneori le folosim fără măcar să realizăm cât pot ele să ajute sau să dăuneze.

Cu ajutorul lor putem ridica pe cineva pe culmi, putem să redăm cuiva încrederea în el sau pur şi simplu să îi ştergem lacrimile şi să-l facem să râdă. Dar în sens opus, cuvintele ne pot fi şi cel mai mare duşman: ele pot răni atât de adânc, încât vindecarea ar părea ceva imposibil.

Ştiu sigur că toţi avem câte un motto după care am ghidat întreaga noastră existenţă, sau, cel puţin, un citat care să se plieze perfect pe sufletul nostru.

Spunându-vă asta ştiu că risc să vă fac să gândiţi „ what a geek!”, dar mereu mi-a placut să păstrez anumite citate din cărţile pe care le-am citit.

Iar acestea sunt patru dintre preferatele mele:

La început ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rândul oamenilor, pe urmă are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi, mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru când începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.”  Ileana Vulpescu

Pe acesta îl scriu în engleză, pentru că, dacă îl traduc, nu mai are nici un farmec: „Anna developed a theory that our lives were so awful because our guardian angels had gone on sabbaticals and that currently we were being minded by temps who took no pride in their job. They do the bare minimum. We won’t get our hands caught in a mincing machine, but that’s all they will do for us.” Marian Keyes

Ce ciudat! Îţi doreşti ceva cu atâta intensitate încât te doare. Iar atunci când obţii acel ceva, dar descoperi că are nevoie să fie restaurat, renovat, că trebuie să spargi nişte pereţi şi că trebuie să instalezi ţevi noi, îţi spui: Dă-l naibii! Nu-l mai vreau. O să mă mulţumesc cu ceva mult mai mic, fără grădină, dar care măcar e terminat.” Isabel Allende

Dumnezeu, văzându-l pe Adam singur, s-a gândit să o facă pe femeie şi nu a luat din picioarele lui ca să nu îi fie inferioară şi să atingă pământul, nici din cap să nu îi fie superioară ci din inimă să fie iubită şi din braţe ca să fie protejată.” Biblie

Tu ce cuvinte urmezi în viaţă?

Sursă foto

November 24, 2010

Citez….

De când mă ştiu, atunci când a fost vorba să aleg şcoala la care vreau să învăţ, am mers întotdeauna pe un profil uman; am fugit […]
November 11, 2010

Ce ne facem cu şoferii noştri?

Chiar dacă mi-e greu să recunosc, sunt foarte multe femei care pur şi simplu nu au ce căuta la volan. Însă, nici bărbaţii nu trebuie să […]
November 4, 2010

Lucruri simple

Mă uit în jurul meu şi văd oameni grăbiţi, stresaţi, oameni care muncesc numai pentru viitor, peste prezent sărind fără măcar să-şi dea seama. Ne stabilim […]
November 3, 2010

Astăzi îmi cumpăr căţel

Tatăl meu a avut întotdeauna reguli stricte cu privire la copiii săi. Niciodată nu am avut voie două lucruri: role şi animale în casă. Dintre toate […]