Până la o anumită vârstă, credeam cu sinceritate în coincidenţe, chiar le consideram drăgălaşe. Acum însă, sunt ferm convinsă că ele nu sunt decât coincidenţe…programate. Doamne-Doamne, acolo sus, are o agendă uriaşă şi-şi notează demersul concret al lucrurilor: „ăsta o să se întâlnească cu ăsta, iar el o să o iubească pe cealaltă; el nu o sa intre la facultatea la care vrea, pentru că am eu alte planuri. Ea vrea să devină doctor? Să vezi ce avocat celebru o să ajungă!”. Şi tot aşa.

Ne învârtim în acelaşi cerc şi trăim printre aceiaşi oameni, oricât de mult am încerca noi să fugim. De câte ori nu aţi spus şi voi „ce mică e lumea!”?

Am prieteni care au rude prietene cu rudele mele. Am cunoştinţe despre care am aflat că lucrează cu prietenii mei, iar partenerii lor de viaţă călătoresc periodic cu tata. Mai poţi crede în coincidenţe?

Toţi oamenii apar în viaţa noastră pentru că aşa trebuie, nu pentru că-i alegem noi. Fie că ne dau o lecţie dură de viaţă, fie că ne ung sufletul când avem nevoie, ei apar, la momentul potrivit, cu un scop bine stabilit, dat de Cineva de sus.

Lucrurile pe care trebuie să le vedem sau de care trebuie să auzim vor apărea, mai devreme sau mai târziu, fără nici măcar să ne dăm seama.

Cartea mea preferată, „Scrisoare de dragoste”, de Mihail Drumeş, am descoperit-o întâmplător. Stăteam de minute bune în faţa unui raft de cărţi, la bibliotecă. Doamna de acolo probabil se plictisise să mă vadă şi a venit la mine. „Pot să îţi recomand ceva?”. Am dat din umeri, nepăsătoare. Apoi, mi-a întins cartea care avea să îmi atingă sufletul pentru totdeauna.

Filmele mele dragi, „The notebook”, „When a man loves a woman”, „The lovely bones”, „Pretty woman”, toate au venit la mine, nu le-am căutat eu. Am auzit de ele de ici, de colo, şi nu le-am dat atenţie până nu au revenit, la momentul potrivit, în viaţa mea. Chiar şi un film, cred, ajungi să îl urmăreşti doar atunci când are cu adevărat însemnătate pentru tine, nu mai devreme.

Iar iubirea mea mare, care acum pare pentru o viaţă, a apărut când nici nu mă aşteptam şi chiar credeam că nu mai am nevoie. După o perioadă de agitaţie pe toate planurile, l-am cunoscut la ziua surorii mele, la care, sincer, nici nu doream să mă duc. Evident, la început nu l-am suportat, iar dacă cineva mi-ar fi spus că peste patru ani voi fi tot cu el, i-aş fi râs în faţă. Şi iată-mă acum…

Viaţa-i scurtă, dar, dacă ne străduim puţin, vom reuşi să le facem pe toate. Aşa că, dacă ceva nu vă iese aşa cum aţi sperat, înseamnă că nu a fost să fie.

Dacă vreodată veţi simţi că Dumnezeu v-a închis o uşă, înseamnă că are o fereastră deschisă pentru voi în altă parte.

March 7, 2011

Coincidenţe…programate

Până la o anumită vârstă, credeam cu sinceritate în coincidenţe, chiar le consideram drăgălaşe. Acum însă, sunt ferm convinsă că ele nu sunt decât coincidenţe…programate. Doamne-Doamne, […]
March 1, 2011

Privesc femeile altfel

Întotdeauna am citit ce am vrut şi cum am vrut. Nu am consultat niciodată topurile şi nici persoanele considerate „culte”. Mereu am interpretat cartea prin felul […]
February 22, 2011

Schimbarea din şi prin NOI

Până acum câţiva ani, mă opuneam vehement ideii că oamenii se schimbă. Credulă, simţeam că aceştia au doar zile (luni) proaste, că nu au intenţia de […]
February 11, 2011

Ce înseamnă, până la urmă, să fii împlinit?

Mă uit în jurul meu şi mă bucur să văd, încă, oameni optimişti. Oameni care îşi umplu ziua cu activităţi din cele mai diverse şi care […]