Stau cu Sara pe piept, pentru că numai aşa poate ea dormi în ultimele zile. Prin mine trec mii de sentimente, care mai de care mai frumoase. O aud oftând şi mă întreb ce poate visa un  pui de om.

Încerc să nu mă mişc, pentru că în orice clipă se poate trezi şi va începe spectacolul. Mama lor de colici…

Dar ştiţi şi voi cum e când iubeşti, întorci lumea cu susul în jos dacă ştii că asta îi face pe cei de lângă noi liniştiţi şi fericiţi.

Și cum poţi fi supărat lângă o păpuşă care de curând a descoperit că ştie şi poate să zâmbească? Mai mult, a văzut ea că atunci când plânge, toate umbrele alea mari din jurul ei încep să mişune, încercând să o aline.

Aşa cum mi-a spus o prietenă dragă, zilele astea mi le petrec făcând terapie cu Sara, lângă care lucrurile urâte şi nedrepte parcă nici nu există.

Trag aer în piept şi mă pregătesc; când se va trezi, va fi sigur agitată, iar eu va trebui să-i cânt „un elefant, se legăna”, pentru că e singul cântec care o linişteşte şi o face să-şi deschidă larg ochii în lacrimi, uitându-se la mine curioasă.

Nu ştiu dacă simţul meu matern proaspăt dezvoltat e cel care vorbeşte, dar e o experienţă grozavă.

Observ că oamenii (bineînţeles, şi eu intru în categoria asta) vor să trăiască sau să mai respire puţin în trecutul lor. În vremea lor de glorie. Și nu pot să înţeleagă de ce nu mai sunt respectaţi aşa cum erau atunci, sperând că, dacă ar înţelege cumva trecutul, ar trăi mai bine în prezent.  Și prin urmare, prezentul e pentru ei doar o cale de a ajunge in viitor.

Uităm să trăim în prezent.

Pe zi ce trece, eu încerc să schimb asta. Să trăiesc aici, să fiu aici, nu să mă tot concentrez pe ce o să devin când „o să fiu mare”.

Cartea sau lucrurile pe care mi le-am dorit în trecut, pot să le am şi acum. Ce dacă nu e vârsta potrivită? Poate acum o să le înţeleg mai bine.

Citeam  în cartea lui Elisabeth Gilbert, „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” un fragment care mi-a plăcut mult: în loc să ne bucurăm de locul în care suntem acum, ne gândim „oare o să mai vin vreodată aici?”, fără a ne da seama că noi suntem deja acolo.

Stabiliţi-vă obiective pozitive. Ce vreţi să faceţi şi unde să ajungeţi. Trăiţi în prezent.

Încetaţi să vă mai uitaţi, măcar pentru o perioadă, la televizor, unde persistent se anunţă sfârşitul lumii.

Şi ca să încep să gândesc aşa, am avut nevoie de un om nou în viaţa mea. Toate astea le-am primit de la un pui de om care abia a învăţat să zâmbească. 🙂

March 24, 2011

Lecţii de la o păpuşă

Stau cu Sara pe piept, pentru că numai aşa poate ea dormi în ultimele zile. Prin mine trec mii de sentimente, care mai de care mai […]
March 21, 2011

Concurs: Primăvara începe cu… o schimbare de look

Noi, femeile, de obicei stăm bine la capitolul „încredere în sine”. Dar şi când ne-o pierdem, trebuie neapărat să schimbăm ceva – o nouă ţinută, o […]
March 9, 2011

Baladă pentru o minune sau… bucuria de a fi mătuşă

„You never know the biggest day of your life is going to be the biggest. The days you think are going to be big ones, they […]
March 8, 2011

Susținem poezia… în concurs

Cât de frumos poți vorbi de poezie? Cât de minunat îți poți exterioriza trăirile și sentimentele prin intermediul ei? Belva susține tinerele talente și vă poftește […]