•    Zilele de naştere? Doamne, câtă bună dispoziţie poate produce o asemenea zi! Toată lumea îşi dă interesul să te felicite, mesaje emoţionante te îmbrăţişează din toate părţile, iar prietenii încearcă să nu te supere. Şi unde mai pui că primeşti o grămadă de cadouri. În schimb, are şi un mare defect ziua asta: o avem doar o dată pe an.

•    Să mergi cu autobuzul? Nu tot timpul şi nu la orele de vârf, când toată lumea te calcă în picioare. Dar din când în când, o plimbare cu autobuzul face bine. Atunci când eşti la volan, nu ai timp de tine, eşti prins în trafic.
Mie îmi place să merg seara, când mai sunt puţini care se întorc acasă. Eşti tu cu gândurile tale, uitându-te pe fereastră, într-o linişte care te învăluie.

•    Musafirii? La mine trăsătura asta este moştenită. Am crescut într-o casă primitoare, cu uşa mereu deschisă pentru oaspeţi. Îmi place să fiu gazdă şi cred că e tare urât să-ţi petreci zilele libere numai cu iubitul/iubita.
Şi am o mare antipatie: persoanele cărora le place numai să fie invitate, dar la ele acasă nu te invită niciodată. Sau te invită, dar când se apropie ziua respectivă, se fac că plouă.

•    Oamenii cu adevărat sinceri? Cei care nu se ascund după deget. Cei care îţi spun verde-n faţă adevărul şi nu se tem că te-ai putea supăra. Suntem înconjuraţi de oameni, dar cu majoritatea dintre ei avem o relaţie superficială. Sentimentele sunt reciproc, antipatiile sunt vizibile, dar noi continuăm să le zâmbim frumos, în timp ce ei ne înjunghie pe la spate.
Eu iubesc oamenii care au bunul simţ să îmi spună când îi deranjez şi chiar dacă adevărul doare, nu le port niciodată ranchiună.

•    Papucii coloraţi? Pe mine mă bine dispun enorm. Mă uit la ei şi încep să zâmbesc. În graba noastră zilnică, ne cumpărăm doar ce ştim că avem nevoie şi uităm să ne mai achiziţionăm  şi articole hazlii. Culorile şi hainele serioase nu lipsesc niciodată din garderoba noastră, în schimb, de cele colorate cam ducem lipsă.
Eu, una, nu prea deţin lucruri haioase şi, de aceea, anul acesta mi-am scris pe lista de posibile cadouri: papuci sport multicolori.

•    Mirosul cărţilor? Veche sau nouă, fiecare carte are o poveste şi un miros aparte. Eu am o pasiune mare pentru ele, şi de fiecare dată când trec pe lângă o librărie, prietenul meu încearcă să-mi distragă atenţia, pentru că ştie că nu va scăpa de acolo prea uşor.

 

April 1, 2011

Te-ai gândit că ai putea să iubeşti…

•    Zilele de naştere? Doamne, câtă bună dispoziţie poate produce o asemenea zi! Toată lumea îşi dă interesul să te felicite, mesaje emoţionante te îmbrăţişează din […]
March 31, 2011

Astăzi îmi cunosc mai bine oraşul

Oricât de mult ai sta într-un loc, nu-i cunoşti niciodată cu adevărat toate secretele. Locuiesc de o viaţă în Iaşi şi încă mai am multe de […]
March 28, 2011

A fi perfect pentru cineva

Când vorbim despre dezamăgire sau lipsa respectului de sine, putem foarte uşor exemplifica totul prin melodiile lui Pink. Viaţa ei este trist descrisă în versuri, dar […]
March 25, 2011

Astăzi încep un nou serial

Pentru că nu obişnuiesc să fac notă discordantă, mă încadrez şi eu în seria celor înnebuniţi după seriale. Şi mai ales după cele din care chiar […]