Nu ştiu dacă v-aţi dat seama până acum, dar eu oricum vă mai spun o dată: părinţii mei au doar doi copii, pe mine şi pe Ralu. Ralu e mai mare, ceea ce a constituit mereu un avantaj pentru mine.

Deşi m-a „caftit” de câte ori a avut ocazia, când eram mici, ea a fost cea care a avut mereu grijă de mine. Alături de ea am făcut primii paşi în lumea literelor, având norocul ca în clasa I să ştiu deja să scriu şi să citesc. Ea m-a dus prima oară la discotecă şi tot prin intermediul ei am cunoscut iubirea vieţii mele.

Ralu primea mereu „lecţiile” atunci când greşeam amândouă; ea trebuia să mă ducă sau să mă aducă de la şcoală şi să se asigure că dorm la amiază. Nu e uşor să fii fratele cel mare.

Deşi am avut multe lupte „corp la corp”, nu mi-am dorit niciodată să fiu singură la părinţi. Când ai pe cineva lângă, înveţi să fii sociabil şi să împarţi cu ceilalţi bunurile tale. De aici mi se trage probabil şi dorinţa de a nu avea doar un singur copil.

Poate vorbesc în necunoştinţă de cauză, dar cred că unii copii singuri la părinţi au un caracter dificil. Şi nu e chiar vina lor. Când toată atenţia se îndreaptă asupra ta şi nu eşti nevoit să împarţi cu nimeni dulciurile şi jucăriile, ajungi să crezi că toate ţi se cuvin. Şi din cauza asta poţi pierde mulţi prieteni în viitor.

Chiar dacă am o soră grozavă, am visat întotdeauna să am un frate; ori mai mare ori mai mic. Aş fi vrut mai mare ca să aibă cine să mă protejeze când tata era plecat. Să mă prezinte prietenilor lui, să mă înveţe cum să mă feresc de vrăjelile băieţilor şi să îl bată pe cel ce m-a făcut să sufăr.

Aş fi vrut mai mic ca să-l învăţ cum să fie „şmecher”. Să-l îmbrac numai cu haine de fiţe şi să mă cert cu părinţii să-i dea bani mai mulţi lui, pentru că el are gagică şi trebuie să o ducă la un suc.

Mereu am admirat familiile numeroase. Patru, cinci fraţi mi se părea formula ideală. O, Doamne, câtă veselie cred că este în casa lor! Să înveţi de la fiecare câte ceva, când te supără unul să te duci să te descarci la celălalt şi mai ales, atunci când fiecare este plecat la casa lui, de Sărbători să nu se adune numai patru persoane la masă.

Militez pentru cât mai mulţi fraţi. Nu ar trebui nici o familie să aibă doar trei membri. Avem doar o viaţă şi asta trebuie trăită printre oameni mulţi şi frumoşi.

Promit să încerc să am trei copii: doi cu vârste apropiate, iar cel de-al treilea la o diferenţă de vreo zece ani. Genul lor nu contează, dar sper din suflet să nu fie trei băieţi, pentru că sigur îmi dau demisia.
Ce-o ieşi, vă spun peste câţiva ani…

Voi cum staţi cu arborele genealogic?

Sursă foto

April 15, 2011

Pledoarie pentru fraţi

Nu ştiu dacă v-aţi dat seama până acum, dar eu oricum vă mai spun o dată: părinţii mei au doar doi copii, pe mine şi pe […]
April 14, 2011

Verdict: divorţ!

Am urât întotdeauna scandalurile şi circul. Nu am înţeles niciodată de ce unii oameni adoră să îşi spele rufele în public. Şi mai ales, cum pot […]
April 12, 2011

Look de primăvară

Şi iată că a venit ziua când câştigătoarele concursului „Look de primăvară” şi-au primit răsfăţul. Ştiam deja că fetele de la Salonul Sublime Line sunt grozave, […]
April 6, 2011

Banii. Şi fericirea.

Nu avem ce face, trăim într-o lume materialistă, unde totul se învârte în jurul lucrurilor câştigate (mai mult sau mai puţin cinstit). Şi chiar dacă uneori […]