Şi anul acesta Paştele a trecut lin. Fără excursii demne de povestit şi fără întâmplări uimitoare. Doar eu şi familia, într-o linişte râvnită, înconjuraţi de foarte multă mâncare.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc. Deşi sunt feministă în cele mai multe cazuri, zilele acestea am constatat cât de drăgălaşi pot fi bărbaţii. Chiar dacă au momente când ne albesc, balanţa se înclină tot către momentele frumoase.

M-am distrat enorm văzându-i la cumpărături. Cum merg ei încet-încet spre magazin, pentru că ştiu că acasă au o femeie agitată căruia nu-i poate face faţă. Cum uită ei ce au de cumpărat, chiar şi cu lista în buzunar şi te sună de zeci de ori pentru că ei chiar nu înţeleg diferenţa dintre esenţe.

Ce să mai spunem de curăţenie… dacă ar putea pleca de acasă cu trei zile înainte de sărbători, ar fi ideal.
V-aţi uitat la maşinile de pe stradă în această perioadă? La volan sunt numai femei, conducând serioase, în timp ce partenerii lor stau cuminţi în dreapta, zâmbindu-le şugubăţ.

Observ că am bărbaţi tare simpatici în jurul meu. Datorită lor, admosfera se detensionează imediat, iar intrigile dispar. Nici o femeie din lume nu te poate face să râzi atunci când strică ceva. Bărbaţii pot.
Nici o femeie din jurul tău nu are puterea să te facă să te răzgândeşti, cu privire la planurile tale. Bărbaţii ştiu cum.

Constat că, într-un procent serios, bărbaţii îmbătrânesc mai frumos decât femeile. Devin mai blânzi, mai calmi, mai înţelepţi, transformându-se uşor în sfătuitorii pe care ţi-i doreşti cu atâta ardoare în jurul tău.
Femeile, poate şi din cauza poverilor, devin mai dure, mai serioase, fiind uneori destul de greu să le ai în preajmă.

Nu ştiu ce am astăzi… înţeleg doar că, uneori, îi luăm ca atare şi nu ştim să îi apreciem cum merită cu adevărat.

Sursă foto

April 28, 2011

Bărbaţii. Articol subiectiv.

Şi anul acesta Paştele a trecut lin. Fără excursii demne de povestit şi fără întâmplări uimitoare. Doar eu şi familia, într-o linişte râvnită, înconjuraţi de foarte […]
April 27, 2011

Pizza după Paşti

Ca orice gazdă care se respectă, am frigiderul mereu arhiplin în preajma sărbătorilor. Dar, din păcate, musafirii mei nu mănâncă tot ce le pun pe masă, […]
April 21, 2011

Astăzi cumpăr jucării

Oricât de mari şi de maturi am fi, copilăria o păstrăm în suflet mereu. Nu cred că nu v-aţi oprit măcar o dată la standul de […]
April 19, 2011

Dinţii mei cei minunaţi

Titlul este ironic, bineînţeles. De fiecare dată când eram întrebată „ce vrei să schimbi la tine?”, eu răspundeam aproape automat „ dinţii şi nasul”. Nu mi-a […]