Marţi după-amiază s-a strigat „adunarea la poze!” pentru toţi studenţii din anul III de la Comunicare. Îmbrăcaţi frumos şi cu un zâmbet larg pe faţă, ne-am aşteptat fiecare rândul la „pozat”.

Stând aşa şi chicotind cu ceilalţi colegi ai mei, un gând amar m-a izbit deodată: „Se termină facultatea! Devenim acuşi oameni mari!”. Şi mai mult, am constatat cu uimire că nu toţi au venit la întâlnire, că sunt care nu au nici un interes să îşi ia rămas bun cum trebuie de la colegii cu care şi-au petrecut trei ani.

Oare pentru ei ce au însemnat anii aceştia? Învăţat foi peste foi şi atât?

E anul 2011 dar tare mi-aş dori să mă întorc în timp, în primul an de studenţie. Sunt lucruri multe de care am aflat târziu şi pe care nu am mai apucat să le fac, sau lucruri pe care aş fi vrut să le fac mai devreme.

Am stat puţin şi m-am gândit şi am găsit câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le faci în timpul studenţiei:

•    Petrecere în cămin
Trist, ştiu. Termin facultatea şi nu am fost nici măcar la una. Nu ştiu dacă e vina mea sau a regulilor impuse celor care trăiesc acolo, cred doar că este un moment de care trebuie să te bucuri în anii de facultate. Ca să nu mai spun de locuitul la cămin…

•    Luat masa la cantină
Am avut mereu norocul să am multe pauze între seminarii, aşa că majoritatea timpului mi-l petreceam cu fetele la cantină. Câtă distracţie! Aflam mereu ce se mai întâmplă în viaţa lor, micile bârfe pe care toată lumea trebuia să le ştie şi nu în ultimul rând, aveam parte de o mâncare delicioasă, care nu ne-a dezamăgit niciodată.

•    Bursa Erasmus
Punctul meu slab. Lucrul pe care eu nu am apucat să îl fac pentru că am aflat destul de târziu despre şi mai ales, destul de puţine lucruri. Dar cei care au fost plecaţi au fost extrem de mulţumiţi. Ai şansa să studiezi, pentru un semestru, într-o altă ţară. Poţi cunoaşte o altă cultură şi un alt mod de a trăi. Faci cunoştinţă cu oameni care îţi pot marca viaţa, într-un fel sau altul.

•    Grija pentru sănătate
Ai multe avantaje atunci când eşti student. Multe reduceri pretutindeni de care trebuie neapărat să profiţi. Deşi e greu să te urneşti din loc şi mereu avem tendinţa de a lăsa totul pe ultima sută de metri, am încercat pe cât posibil să merg la doctor periodic.
Fiind studentă, mi-am permis să apelez la un doctor dermatolog pentru a avea grijă de tenul meu, să fac aşa fel încât dinţii mei să arate cât mai bine şi chiar şi unele probleme delicate să fie rezolvate uşor.

•    Voluntariat
Ştiu că aţi auzit de foarte multe ori acest lucru, dar chiar este ceva ce trebuie să faci ca student. Te va ajuta şi în formarea propriului caracter dar şi în viitorul profesional.
Eu nu am apucat să mă înscriu într-o asociaţie (deşi mi-am dorit mult mult), în schimb, am avut ocazia să fac un internship pe comunicare şi relaţii publice, unde am învăţat foarte multe lucruri şi am cunoscut oameni foarte faini, pe care, din fericire, îi am în viaţa mea şi acum.

Aceste lucruri sunt doar câteva dintre toate lucrurile minunate pe care le poţi face în timpul studenţiei. Important este să nu te limitezi doar la a face o facultate şi la a vâna numai note de zece, fapt care te va ţine închis în casă.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Yw6ZSoUofjA[/youtube]

Sursă foto: angelamaiers.com

May 20, 2011

Viaţă de (fost) student

Marţi după-amiază s-a strigat „adunarea la poze!” pentru toţi studenţii din anul III de la Comunicare. Îmbrăcaţi frumos şi cu un zâmbet larg pe faţă, ne-am […]
May 18, 2011

Astăzi îmi aşez garderoba

Ca orice fată, femeie şi în general, orice fiinţă de gen feminin, sunt înnebunită după haine. La cumpărături, suma alocată lor se dublează întotdeauna, iar în […]
May 6, 2011

Cheile, portofelul, telefonul…

De fiecare dată când mă pregătesc să plec (de) undeva, prietenii mei încep să chicotească şi să-şi dea coate. Tot de la ei m-am ales şi […]
May 2, 2011

Astăzi sunt corectă

Deşi nu îmi prea place să mă critic în public, astăzi schimb regula. Merg mai departe şi discut cu mine intens. Deşi mi-e tare greu, astăzi […]