Eu când o să fiu mare, toată lumea o să mă admire şi o să am un loc de muncă mai ceva ca o prinţesă. Sau cel puţin aşa visăm toate, până în momentul în care ne lovim de realitate, sau şi mai grav, realitatea se agaţă cu stoicism de noi.

Ajungi la o vârstă când observi că jumătăţile de măsură sunt deja prea mari ca să îţi mai încapă în poşetă şi îţi spui că niciodată nu o să faci compromisuri. Dar dacă le priveşti cu adevărat în ochi, o să observi că de fapt sunt doar sacrificii şi ore nedormite, îmbrăcate altfel ca să te sperie.

Ai făcut voluntariat, ai făcut proiecte până ţi-a ieşit pe nas, ai interacţionat cu cei pe care îi credeai perfect capabili şi uite că ai ajuns într-un punct mort. Nu-ţi mai bate nimeni la uşă, nici măcar oferta de locuri de muncă. Materialele la care ai lucrat cu atâta fală şi entuziasm ţi-au fost date înapoi fără nici o explicaţie iar toate interviurile la care ai fost au dispărut în neant. Nu contează, tu zâmbeşti mai departe, pentru că ştii că zona din spate mai poate suporta încă multe şuturi. Mai mici, mai mari, cu răutate sau obiectivism, de la toate ai învăţat că fără răbdare nu poţi face nimic frumos.

Şi trec zile, luni dar nimic nou nu se întâmplă în viaţa ta. Oamenii de lângă tine promit şi iar promit, dar tu vezi că de fapt nu au nici un interes să te ajute. Ba chiar mai mult, simt că dacă ţi-ar întinde o mână, e posibil să le depăşeşti capacităţile. De data asta îţi lipeşti un zâmbet trist pe faţă, pentru că ştii că sticluţa cu optimism a ajuns la fund.

Dar un şut în fund este întotdeauna un pas înainte. Clişeu, da, dar vorbeşte adevărul. Dacă am reuşi din prima fiecare lovitură, n-am mai fi oamenii ambiţioşi de astăzi. Dacă fiecare om ne-ar vrea binele, am lua totul ca atare şi ne-am plafona. Dacă fiecare vorbă ar fi dulce şi fiecare atingere o mângâiere, atunci, cu siguranţă nu am mai risca să facem din visele noastre o realitate. Iar eu cred că soarta noastră e să facem ceva notabil, ca mai apoi când privim în trecut, să putem spune mândri eu am făcut asta!

Ai fost concediat? Foarte bine, înseamnă că a venit timpul să-ţi deschizi cofetăria la care tot visezi de când erai mic. Ai fost părăsită? Dureros, dar poţi şi tu să-ţi dai seama că asta nu te poate ţine în loc.

Aşa că dragii mei, din acest punct de vedere, la cât mai multe şuturi vă doresc!

Sursă foto: robertfagan.com

 

April 13, 2012

Cheia succesului – un şut mare, mare

Eu când o să fiu mare, toată lumea o să mă admire şi o să am un loc de muncă mai ceva ca o prinţesă. Sau […]
March 20, 2012

Astăzi merg la cofetărie

E departe de tot copilăria. Am trăit-o din plin şi totuşi nu a fost de ajuns. Jocuri, dulciuri, oameni, toate păreau măreţe în perioada aceea. Deşi […]
March 15, 2012

Uneori nu mai fac faţă informaţiilor!

„Înfumurarea este o trăsătură a ignoranţilor; un om înţelept este umil pentru că ştie cât de puţin ştie”. Isabel Allende Mă consider un om activ. Îmi […]
March 12, 2012

A studia în străinătate

Nu ştiu dacă mai există studenţi care să nu se fi gândit măcar o dată la asta; nu ştiu dacă mai sunt persoane care să nu-şi […]