În sfârșit s-au terminat și campania electorală, și turul doi, și toată tevatura mediatică din jurul celor doi candidați. Mă bucur că s-au finalizat tocmai pentru că aceasta este singura campanie electorală în care m-am implicat emoțional și în care, chiar mi-a păsat cine anume ne va fi președinte pentru următorii cinci ani. Mă pot odihni având speranța lucrului bine făcut.

Din ultima mea precizare probabil v-ați dat seama pe cine am votat. Am votat cu “neamțul” tocmai în speranța că un bun manager pentru orașul lui (cei care n-ați vizitat încă Sibiul, vă invit să o faceți), poate deveni un bun conducător și pentru restul țării sale. Cuvintele în ceea ce-l privesc pe Klaus Iohannis sunt deja de prisos. El este președintele ales al românilor, restul poate fi deja considerat cancan.

Până la cancanul de după alegeri, aș vrea să zăbovesc puțin la cel din ziua alegerilor. Duminică, 16 noimebrie 2014, avea să fie o zi specială.

Eu și soțul meu am ales să mergem să votăm la Roman, județul Neamț, așa cum făcut-o și în primul tur. Acolo avem domiciliul de pe cărțile de identitate, iar teama de fraudă ne-a făcut să ne dorim să nu votăm pe listele suplimentare. Miza era deja prea mare.

Atmosfera era în fierbere, iar discuțiile în familie și între prieteni se învârteau tot în jurul alegerilor. Pe Facebook era creat un eveniment special, iar la televizor deja puteam vedea primele cifre cu participarea la vot. Și nu era decât ora 10 dimineața. Pariuri, procente, emoții, frustrări adunate din anii de politică mizerabilă, speranțe. Toate zăceau undeva agățate până la aflarea rezultatului.

Ștampila pe care am așezat-o pe buletinul de vot a fost partea cea mai ușoară din zi. Nu am stat la coadă și chiar mi-a fost un pic jenă față de românii din Diaspora pentru că eu am putut să votez atât de ușor, în trei minute.

Pe drumul de întoarcere, între Roman și Iași am observat mai multe echipaje de poliție decât de obicei și parcă am privit ceva mai atent la autocarele care treceau pe lângă noi. Recunosc  că ideea de “turism politic” mă înspăimântă și acum. Duminica trecută a fost un soi de lait-motiv al spaimelor mele legate de viitor.

Nu știam nimic de niciun protest la Iași până în momentul în care una dintre prietenele mele a anunțat că participă. Nu știam ce avea să urmeze, dacă avea să se strângă lume, dacă aveam să facem într-adevăr ceva (mai am eu ceva experiențe cu proteste anunțate cu mare tam-tam pe Facebook și cu 1% participanți). În frenezia și emoția pe care o simțeam, mi-am tras soțul după mine și am luat-o la pas spre Piața Unirii, unde altundeva?

Zona era prea liniștită, prea goală și m-am gândit că iar voi fi dezamăgită. Ușor, ușor în grupuri răzlețe s-au strâns aproximativ 30 de persoane, fiecare dintre ele prea ocupate cu telefonul, inclusiv eu. Încă nu era ora 21 și eram cu toții grăbiți să aflăm rezultatele exit pollurilor.

La un moment dat cineva a strigat timid: “Am învins!” și de acolo a început frenezia. Bucurie, emoție, speranță și un simț patriotic regăsit după ani de somn. Ne-am adunat în cerc pentru ca pe măsură ce trecea timpul să ne adunăm tot mai mulți cei care încă ceream dreptul de vot pentru Diaspora.

Punctul culminant al protestului a fost momentul în care ne-am oprit în fața sediului PSD din Iași și ne-am strigat frustrarea adunată în ani, pachețel cu pachețel. Era clar că urma să-i sancționăm astfel pe cei aflați la guvernare, nu doar să strigăm pentru Diaspora.

Un alt moment emoționant pentru mine a fost fredonarea imnului când, pentru prima data în viață, am regăsit cu adevărat un înțeles acelor versuri. Și brusc am înțeles că îmi iubesc țara și că, cel puțin deocamdată, noi, tinerii, nu vom mai sta cu bagajele făcute în așteptarea colapsului.

Noul președinte are o responsabilitate foarte mare: să nu ne dezamăgească.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro

November 19, 2014

Cum s-au văzut alegerile pe strada mea

În sfârșit s-au terminat și campania electorală, și turul doi, și toată tevatura mediatică din jurul celor doi candidați. Mă bucur că s-au finalizat tocmai pentru […]
October 17, 2014

5 regrete ale oamenilor pe moarte

Nu știu alții cum sunt, vorba maestrului Creangă, dar eu când mă gândesc la lucrurile pe care NU le-am făcut și la oportunitățile pe care le-am […]
October 13, 2014

Fapte, nu like-uri!

Cu toții avem opinii pe care știm să le argumentăm, tuturor ne plac anumite persoane și ne displac altele și, mai ales, cu toții scriem despre […]
October 12, 2014

Tartă Oreo

Dragele mele, în viața asta, mă jur am doar două păcate: biscuiții Oreo și ciocolata. Prin urmare, weekendul ăsta m-am făcut fată gospodină și m-am pus […]