În timp ce îmi împachetam lucrurile în cele două cutii de carton, mi-am dat seama că, odată cu hârtiile, florile, agrafele colorate și post-it-urile în formă de măr ce purtau ultimele mele taskuri, îmi împachetam, de fapt, miile de amintiri, de senzații, de cunoștințe și de învățăminte ce s-au adunat, în tot acest timp, în mine.

Nu este ușor să iei hotărârea să te desparți de locul care, timp de trei ani, te-a învățat aproape tot ceea ce știi acum. Nu este ușor, cu atât mai mult cu cât ceea ce știi acum nu este nici pe departe puțin. Nu este ușor să lași în urmă tot ceea ce știai tu să faci, toți oamenii cu care știai cum să vorbești, toate taskurile pe care știai cum să le rezolvi, toate provocările cărora știai să le faci față și toate rezultatele de care știai cum să te bucuri.

Inițial, am vrut să fie un articol despre tot ceea ce m-a învățat acest loc, dar mi-am dat seama că un simplu articol nu ar putea să cuprindă nici a mia parte din ceea ce a însemnat el pentru mine. Niște simple cuvinte nu ar putea vorbi despre echipă, despre satisfacții, despre oameni, despre culoare și despre tot ceea ce s-a sedimentat în mine până acum.

Așa că va fi un articol despre recunoștința de a fi petrecut aici trei ani din viață, despre bucuria de a întâlni oamenii pe care i-am întâlnit, despre mulțumirea de a duce la bun sfârșit taskurile care au făcut din mine profesionistul de acum, despre satisfacția de a mă fi „călit” în cel mai bun loc în care mi se putea întâmpla acest lucru și despre optimismul de a merge mai departe știind că bazele au fost puse și sunt solide.

P.S. Frederic Beigbeder ar fi mândru de demonstrația mea :).

July 27, 2012

Trei ani și două cutii mai târziu…

În timp ce îmi împachetam lucrurile în cele două cutii de carton, mi-am dat seama că, odată cu hârtiile, florile, agrafele colorate și post-it-urile în formă […]
July 25, 2012

Atenție! Ines postează în categoria „În Bucătărie”!

Mâna mea tremurândă a atins clanța, împingând cu sfială ușa încăperii nemaintrate. Cu pași șovăielnici am pipăit gresia nemaiatinsă și am înaintat bâjbâind, simțind lumina soarelui […]
July 18, 2012

Astăzi am grijă de unghiile mele

Nu cred că mai este o noutate pentru cineva faptul că unghiile mele sunt întotdeauna colorate, uneori în mai multe culori la o singură mână și, […]
July 16, 2012

Sâmbătă m-am dat cu calul (de vis)

Sâmbătă m-am trezit la o oră nefirească pentru o zi de sâmbătă, m-am îmbrăcat repede, am sărit peste micul dejun și peste cafea, m-am urcat la […]