Încă de când am citit Copilul Divin am rămas cu impresia că Pascal Bruckner are o minte  bolnavă. Și, totuși, se pare că nu mă pot opri din a-l citi.

Luni de fiere este, în concepția autorului, o carte despre prototipul cuplului modern, adică acel cuplu care ”are nevoie de o anumită intensitate. Și această nevoie duce uneori la dorința de a se separa atunci când intensitatea nu mai este mulțumitoare. Deci cuplul modern își iubește propria criză, lucru care îi explică fragilitatea”.

Cuplul modern este reprezentat în carte de perechea Franz-Rebecca, iar parcurgerea etapelor iubire intensă – iubire bolnavă – monotonie – plictiseală – răutate gratuită – indiferență este ilustrată prin intermediul unei povești pe care Franz i-o relatează lui Didier pe un pachebot în drum spre India.

Încă de la început trebuie să vă avertizez că 70% din această carte a fost citită cu o profundă expresie de dezgust pe față deoarece, cel puțin în etapa ”iubire bolnavă” a relației lor, Franz și Rebecca au depășit orice limite pe care mintea unui om normal (sau, cum ar spune Franz, mintea unui om mult prea baricadat de propriile inhibiții) și le-ar putea imagina; de la sado-masochism, până la urofilie și chiar scatofilie, totul este descris în detaliu în carte, ca o metaforă a iubirii supreme, aceea care depășește barierele de orice fel.

Trecând peste toate aceste amănunte ce îți pun la încercare intestinele, autorul surprinde, ce-i drept, într-un mod mult prea exagerat, o poveste de iubire ciudată, pe care, dacă nu ești foarte deschis la minte, nu ai putea să o înțelegi. Practic, oamenii ăștia au făcut DE TOATE și, atunci când nu le-a mai rămas nimic de făcut, au început să-și facă rău unul altuia.

Una dintre ideile susținute foarte bine în carte și care mi s-a părut foarte interesantă este aceea că omul are o capacitate extraordinară de autodistrugere care funcționează mult mai bine la cei care nu au, de la bun început, foarte multă încredere în forțele proprii. Acesta este motivul pentru care Franz a reușit, prin simpla putere a cuvintelor, să îi provoace Rebeccăi cele mai urâte reacții în organism, reacții care au avut un efect foarte puternic asupra înfățisării sale.

Citat care mi-a plăcut:

”Soții sunt doi frați siamezi pentru care universul, oricât de pașnic ar fi, este încă plin de amenințări și de dezordini: de aceea nu-și permit decât o singură îndrăzneală: să deschidă radioul, să-și pună papucii, să treacă la masă”.

După cum spuneam, recomand această carte numai dacă ai nervii de fier și dacă nu ești o persoană foarte ușor impresionbilă. Și, dacă o citești și îți place, pot să-ți mai povestesc și despre Copilul Divin sau, mai nou, despre Hoții de frumusețe. Am I a sick human being? :-S

September 24, 2010

Pascal Bruckner, ”Luni de fiere”: o carte pe care o recomand doar dacă ai nervii tari

Încă de când am citit Copilul Divin am rămas cu impresia că Pascal Bruckner are o minte  bolnavă. Și, totuși, se pare că nu mă pot […]
September 17, 2010

Accesoriile handmade: o modalitate drăguță de diferențiere

Cred că încăpățânarea asta cu diferențierea a început încă de când eram mică și îmi doream, de exemplu, colanți, așa cum aveau toate prietenele mele, iar […]
September 17, 2010

Casă dulce casă … camera mea de cămin

„Casă dulce casă … camera mea de cămin” este gândul de început şi a acestui an universitar, ca de altfel de 4 ani încoace. Să nu […]
September 16, 2010

A fi sau a nu fi studentă … şi la 50 de ani!

„Eu nu le înţeleg pe unele care la 50 de ani mai fac facultate! Parcă nu au ce face acasă … am şi eu nişte colege […]