Eu am o obsesie cu uitatul la oamenii de pe stradă. Sunt aproape sigură că într-o zi o să fac accident din cauză că, în loc să fiu atentă la șofatul meu, mă uit la ceva rochiță colorată din stația de autobuz.

În special, îmi place să observ modalitatea în care unele femei își poartă hainele; pentru că sunt unele care, deși nu au nicio etichetă cu vreo firmă importantă la vedere, emană un fel de energie pozitivă, o stare de bine, semn că se simt foarte bine în pielea lor și în hainele lor.

Acestea sunt femeile pe care le admir: nu contează în ce categorie de outfit se încadrează hainele pe care le poartă, casual, office sau chiar haine mai îndrăznețe, se vede din atitudinea lor naturalețea cu care le poartă și faptul că nu este necesar să apeleze la ”trucuri” care să le facă să creadă că ținuta li se potrivește.

De asemenea, observ această atitudine de ”nu aleg o haină doar pentru a mă împopoțona și pentru a-i arăta eticheta, ci pentru că mă simt bine în ea” de fiecare dată când ajung într-o altă țară. Atunci pur și simplu mă uit admirativ la femeile care sunt ele însele și nu contează că pe hainele lor scrie H&M sau… în fine, alte branduri :).

În contrast cu acestea, se află femeile snoabe al căror unic scop este să demonstreze că au suficienți bani pentru a-și cumpăra haine de firmă. Acestea sunt genul de femei pe care până și hainele le ocolesc. Sau, în fine, săracele haine nu au cum să le ocolească, însă hainele sunt cele care se comportă ca și cum nu și-ar găsi locul acolo, pe ele.

De asemenea, mai există și femeile care, deși nu se încardează în categoria menționată mai sus, nu știu să-și poarte hainele. Pur și simplu, nu au niciun fel de atitudine și lasă impresia că hainele trebuie purtate doar pentru a nu umbla dezbrăcați pe stradă. O fi și asta o filosofie de viață, dar eu nu mă încadrez în ea.

Tu cum îți porți hainele?

November 25, 2010

Tu cum îți porți hainele?

Eu am o obsesie cu uitatul la oamenii de pe stradă. Sunt aproape sigură că într-o zi o să fac accident din cauză că, în loc […]
November 23, 2010

Azi citesc articolele de pe Belva în avans

Da, este vorba despre un răsfăț la care numai belvele au acces, dar oricum voi vorbi despre el. Îmi place de nu mai pot să știu […]
November 22, 2010

Suntem cu toții extratereștri?

De multe ori am avut impresia că este necesar să scriu o carte cu multe schițe pentru a mă face înțeleasă. Atât în particular, cu persoanele […]
November 18, 2010

Eu nu stau prea bine cu diplomația

Nici după 26 de ani de viață nu am reușit să-mi pun la punct capitolul ”diplomație”. Totuși, am lucrat mult la a-l cizela și recunosc măcar […]