Eu nu merg la proteste. Nu e acum o ocazie specială, nu merg în genere. Nu merg pentru că nu cred în ele. Nu că nu mai cred în marile schimbări ale vieții, deși poate e și asta.

Nu merg la proteste pentru că mi se par mereu mânate de alții care își trag foloase din ele. Nici la Roșia Montană nu am fost, deși mă simt apropiată de cauză.

Nu merg pentru că nu pot să pun în balanță modificările pe care protestele le aduc. Modificările bune.

Nu merg la proteste pentru că nu cred în granițe și nu mă identific cu o țară anume, cu țara asta. Mă consider cetățean al Pământului.

Nu merg la proteste pentru că nu suport violența. Și există violență, chiar și de partea protestatarilor.

 

Nu merg la proteste pentru că protestele sunt de mai multe feluri. Sunt protestele la care strigi și țipi și scuipi tot veninul pe care l-ai adunat în tine. Proteste în care dai vina pe alții și le scandezi rușinea cu pasiune. Și ai dreptate. Dacă asta te face să te simți mai bine, fă-o. Mergi și țipă dacă te doare. Mergi și acuză-i. Cere socoteală! Strigă până nu mai poți.

 

Mai există și protestele interioare. Protestul pe care îl începi de mic, de când începi să conștientizezi lumea în care trăiești. Protestul care începe de la grădiniță când îți dai seama că ești diferit pentru că ceilalți copii se distrează cu un arici pe care îl lovesc cu bețe. Protest care continuă cu modul în care te îmbraci în adolescență și muzica zgomotoasă pe care o asculți. Cu prietenul pe care îl alegi pentru că părinții nu îl plac. Protest vizibil acum în culoarea din păr și în faptul că alegi să nu te căsătorești pentru că nu simți asta.

Protestul adevărat se dă în tine în momentul în care ești bătut și nimeni nu îți ia apărarea. Atunci se dă o bătălie pe viață și pe moarte. Și ieși câștigător din ea doar dacă înțelegi ce este greșit și îți juri că tu nu vei face la fel, că îi vei apăra pe cei care nu pot să facă asta.

În fine, protestul se dă în tine în clipa în care alegi să nu dai șpagă la medic chiar dacă ești speriat de operația pe care urmează să o facă mama ta. Sau atunci când le spui să își ia gunoiul de pe jos. Când alegi să citești și închizi televizorul.

Voi mergeți, scandați și scuipați tot ce vă doare. Pe drum însă nu uitați că cea mai mare luptă este cea pe care o dai cu tine în fiecare moment în care pierzi și este tot mai greu să crezi în ceilalți.

Luptați și pentru mine că eu o fac pentru voi. În felul meu.

November 4, 2015
De ce nu merg la proteste?

De ce nu merg la proteste?

Eu nu merg la proteste. Nu e acum o ocazie specială, nu merg în genere. Nu merg pentru că nu cred în ele. Nu că nu […]
September 21, 2015
scrisoare catre mine la 70 de ani

Scrisoare către mine la 70 de ani

Îţi pui ochelarii încet pe nas şi murmuri cuvintele scrise de tine cea de 27 de ani. Sunt cu gândul la tine, doamnă cu păr alb. […]
September 16, 2015
role-playing

Despre role-playing

Primele gânduri îţi vor fugi către filmele în care de cele mai multe ori tipa apare costumată. În asistentă (cel mai des), poliţistă sau servitoare. Role-playing-ul […]
September 10, 2015
cum am devenit vegetariana

Cum am devenit vegetariană?

Nu, aceasta nu este o poveste despre nutriţie. Nu este nici măcar o poveste în care încerc să te conving că acesta este drumul pe care […]