Deși de regulă mă feresc de clasificări de tipul filmul meu preferat sau cartea mea preferată, voi spune în continuare că Harumi Murakami este scriitorul meu preferat. Desrpe el știu că este un scriitor contemporan de origine japoneză, că a fost tradus în peste 50 de limbi străine și a fost nominalizat la premiul Nobel pentru literatură (însă nu a câștigat).

Ca stil de scriere este incomparabil, iar subiectele pe care le abordează exploatează o lume aproape ficțională, uneori imposibilă, fără a se încadra însă în SF. Romanele lui Haruki Murakami merg mai mult spre lumea psihologică, spre autocunoaștere și un fel de realism magic.

Astfel l-am cunoscut eu pe Murakami de zeci de ori până când am citit Autoportretul scriitorului ca alergător de curs lungă. Cartea este un fel de roman autobiografic despre rutina zilnic a scriitorului. Murakami aleargă aproape 50 de kilometri în fiecare zi și participă la cel puțin un maraton pe an.

De ce ar trebui să citești cartea:

  • Este o carte statment pentru zona de dezvoltare personală: scriitorul vorbește despre alergare ca o etapă care îi permite să sape adânc îl el până ajunge în măruntaiele talentului. Cu alte cuvinte alergatul este o formă de terapie ca să poată să scrie.
  • Este o carte despre voință, ambiție și muncă și dacă ești ca mine și apreciezi aceste valori…atunci te vei rușina când îl vei citi pe Murakami. Ca să alergi în fiecare zi, timp de 23 de ani, să nu îți găsești scuze și să participi la maratone de chiar 100 de kilometri chiar îți trebuie voință.
  • Dacă scriitorul Murakami îți este cunoscut vei face cunoștință, prin intermediul cărții, cu omul Murakami un singuratic, un timid și un pragmatic)
  • Te convingi că munca este mai importantă decât talentul. De fapt, în domeniul literaturii puțini sunt cei care s-au născut talentați și au rămas așa până la finalul vieții. Ceea ce vrea scriitorul să spună este că alergatul este o formă de zădărâre a talentului.
  • Te va încuraja în sarcinile pe care le crezi imposibil de îndeplinit.

Sursa foto: https://bookhub.ro

October 11, 2016

Ce am învățat din autoportretul lui Murakami

Deși de regulă mă feresc de clasificări de tipul filmul meu preferat sau cartea mea preferată, voi spune în continuare că Harumi Murakami este scriitorul meu […]
October 9, 2016

Femeile și romantismul

Mulți zic despre noi femeile că suntem romantice, niște ființe plăpânde pe care nici cu o floare nu le atingi. Eu una mă consider o romantică, […]
September 11, 2016

Au sau nu dreptul la o familie?

Acum câteva luni mă plimbam pe Ștefan, în Iași. O vreme cam năzuroasă, cu vânt și puțini nori pe cer. Probabil era în jur de ora […]
August 15, 2016

Când unele drumuri se termină

Unele se termină prea devreme. Pentru alți așteptarea este prea lungă și ei ar vrea să se termine mai rapid. Mai sunt cei care nu își […]