De când a început să mă bombardeze tata cu întrebări despre ce ar presupune o vacanță în Grecia și i-am căutat câteva oferte ca să îi trimit, internetul nu contenește în a-mi afișa aproape în fiecare zi reclame cu sejururi Grecia. Și uite așa stau eu și muncesc de dimineață până seară, scriind despre una despre alta, încercând să mă concentrez la treabă, și… pac! Vine peste mine întrebarea retorică ”Vrei o vacanță în Grecia?”. Și mai încearcă atunci să muncești, când mintea ta o ia la sănătoasa și stă bine-mersi pe o plajă însorită, iar tu te forțezi să revii în fața laptopului!

Am fost de foarte multe ori în Grecia. Ca majoritatea românilor, de altfel. De la sud la nord, am bifat aproape tot ce se putea bifa în această minunată țară, de la Grecia continentală la superbele insule care o înconjoară. De fiecare dată spun că următorul concediu va fi în altă parte, ca să mai vizităm și alte țări, dar, până la urmă, tot pe tărâmurile grecești ajungem. Pentru că țara asta e superbă, iar alăturarea de munte stâncos cu mare albastră și vegetație exotică este exact pe gustul meu. Cât despre stilul petrecăreț al grecilor și viața plină de voie bună din tavernele specifice… pot spune numai de la foarte bine în sus!

O altă țară care mie mi-a plăcut foarte mult și în care am mai fost de mai multe ori, tot ca majoritatea românilor, este Italia. Am bifat și aici mai multe orașe și zone turistice care mi-au luat răsuflarea și care mi-au întărit ideea că Italia este o țară ce abundă în istorie și frumusețe. Fiecare străduță pare a fi ruptă dintr-o poveste cu multe pagini, care te invită să îi descoperi misterele.

Nu am apucat să văd întreaga țară, motiv pentru care am câteva locuri din Italia care încă așteaptă să fie bifate. Tocmai de aceea, când am auzit zilele trecute pe cineva spunându-mi că vrea să plece într-un city break în Florența, inima mea a început să galopeze, iar mintea mi-a fugit inevitabil către frumusețile Toscanei, către bijuteriile Renașterii și către întreaga paletă de personalități ale timpului care și-au lăsat amprenta asupra acestui loc minunat.

Și cum nu mai am răbdarea de a sta o săptămână întreagă întinsă pe plajă, cred că anul acesta voi alege varianta city-break-urilor, ca să mă desfăt cu mai multe vacanțe și cu mai multe momente de relaxare.

Foto: huffingtonpost.com

May 18, 2016
sejururi grecia

Sejur în Grecia sau city-break în Florența?

De când a început să mă bombardeze tata cu întrebări despre ce ar presupune o vacanță în Grecia și i-am căutat câteva oferte ca să îi […]
May 1, 2016
pantofi casual

Pantofi cu toc sau pantofi casual?

Am făcut deja curățenia de primăvară în dressing și, după ce am verificat și am întors pe toate părțile pantofii de primăvară, mi-am dat seama că […]
April 17, 2016
femeile care au renuntat la barbati

Femeile care au renunțat la bărbați

Cred că după fiecare dezamăgire în dragoste noi, femeile, spunem că nu ne mai trebuie bărbați niciodată. Dar, tot timpul revenim în acel loc, fie pentru […]
April 10, 2016

Momentele lui de relaxare

De câțiva ani locuiesc la casă. După o viață întreagă petrecută în apartamente de bloc, mi-am dat seama că viața la curte nu are termen de […]