Dacă este vreun oraș din lume care mi-a atras mai tare atenția și care mi-a rămas la suflet pe vecie, acesta este fără doar și poate Londra. La două zile după atentatele din iulie 2005, porneam împreună cu alți 3 colegi spre faimoasa Londră pentru a participa la un training internațional timp de 2 săptămâni.

Ca să lămurim din prima problema … Londra nu e deloc așa cum ți-o imaginezi atunci când pleci spre ea. Nu e deloc așa cum îți este prezentată în filme sau în manualele de engleză. Dar trebuie să mergi acolo ca să îți dai seama despre ce vorbesc.

După 3 zile la o vilă din Darsham, un sătuc de lângă Londra, unde am făcut tot felul de ice breaking games și activități de cunoaștere, am fost cazați la campusul Imperial College din Londra. Cum e viața studențească acolo față de aici? Stați să caut emoticonul care să tăvălește pe jos de râs. Exact, diferența e imensă. Fiecare student stă în camera lui, unde are pat, dulap, birou, chiuvetă, iar la fiecare 4 camere erau toalete, dușuri și bucătărie.

Fiind anunțată că trebuie să cobor din cameră pentru a mânca o pizza la cină, am aruncat pe mine o pereche de blugi vai de capul lor, un tricou ponosit și o pereche de șlapi. Am rămas mască atunci când am aflat că trebuie să ieșim din clădire și să mergem la Pizza Hut în centru. Am crezut că toată lumea va întoarce capul după mine pentru a-mi comenta ”ținuta”, însă nu a fost deloc așa. Englezii țin foarte mult la intimitatea lor, de aceea ți-o vor respecta și pe a ta. Nu sunt ei foarte amuzanți, însă sunt extrem de politicoși și zâmbăreți.

Când stăteam pe loc pe scara rulantă de la metrou pe banda stângă nu înțelegeam de ce vine așa speriat spre mine un londonez și mă întreabă de ce stau acolo. Am înțeles ulterior că pe banda dreapta se stă, iar pe banda stângă se urcă în viteză. My bad!

Londra e un oraș în care nu ai cum să te pierzi. Mergeam singuri prin oraș, cu metroul și nu ne pierdeam. Lucru care mi se întâmplă extrem de des în București, de exemplu. Ca să nu mai zic de turiștii care vin la Iași.

Și dacă tot am vorbit de orașele noastre, să vă spun și diferența dintre aeroporturile noastre și aeroportul Heathrow. Stați să caut din nou emoticonul care se tăvălește pe jos de râs. La fel, mergeam prin Heathrow de parcă eram la mine acasă și totul era extrem de clar pentru toată lumea. La Iași nu am reușit să intru nici măcar pe singura ușă care exista în aeroport (deși e impropriu spus aeroport).

Un alt lucru care mi-a plăcut la nebunie au fost autobuzele. Am cumpărat bilete de la automat, ne-am așezat așa frumușel în rând și am început să așteptăm autobuzul. Era o plăcuță electronică pe care erau scrise minutele în care sosește autobuzul, însă, bineînțeles că nu am luat-o în considerare, ținând cont că la noi nu se respectă nimic din datele astea. În plus, ne-am gândit că e trafic și că nu are cum să ajungă exact în timpul afișat acolo. Dar … spre marea noastră surprindere, autobuzul a ajuns exact în timpul afișat pe plăcuța electronică.

Prețurile sunt destul de piperate dacă mănânci în oraș, o simplă cafea costând între 2 și 3 lire. Însă dacă știi ce magazine să alegi pentru aprovizionare e destul de ok. Clar, nivelul e mult mai ridicat și se simte. După o săptămână de activități îmi simțeam unghiile și degetele că nu mai au aer, așa că mi-a trecut mie așa prin cap să îmi fac o manichiură în Londra. Mi-a trecut evident repede când am văzut prețul fabulos de 20 de lire. Nu știu unde vă faceți voi manichiura, dar eu nu dau mai mult de 20-25 de RON pe așa ceva.

Dar să lăsăm prețurile exorbitante din Londra și să vă spun ce am mai făcut eu acolo. Am mers de câte ori am putut în Hyde Park ca să mă bucur de imensitatea verde pe care nu era nici un semn de genul ”Nu călcați iarba” … evident. Nu știu de ce numai la noi e interzis lucrul ăsta, iar dacă îndrăznești să te așezi pe iarbă ești privit ca pe un homeless nenorocit. Acolo am petrecut ore bune jucându-ne, alergând, vorbind sau pur și simplu respirând aerul curat alături de alți zeci de oameni ca noi.

Aerul curat din Hyde Park era înlocuit noaptea cu viața agitată din Picadilly Circus, o zonă plină de tineri, muzică și frenezie. A fost cam mare șocul când cineva a venit la noi și ne-a întrebat fără nici o jenă dacă nu vrem droguri, iar el nu înțelegea de ce suntem noi așa de speriați.

Am fos și la un festival de muzică axat pe diversitate culturală, unde am trăit un sentiment extraordinar alături de oameni din atât de multe culturi. Mi-a plăcut la nebunie ideea de street performance la tot pasul și mai ales diversitatea de oportunități pe plan cultural și recreativ.

Ce mai trebuie să vedeți neapărat în Londra?

– Turnul Londrei
– Palatul Buckingham și schimbarea gărzilor
– Muzeul de ceară Madame Tussauds
– Ochiul Londrei
– Muzeul de Istorie Națională
– O plimbare cu Double-decker
– O plimbare pe Tamisa.

Evident, trebuie să mergeți și în zonele mai zbuciumate ale Londrei, cum ar fi Camden și să vedeți câte un pic din fiecare zonă a ei.

Londra mi-a schimbat viața și m-a făcut să văd lucrurile diferit. Să le văd în contextul diversității culturale și a mixului de idei și experiențe. Lăsând la o parte diferențele de la cer la pământ dintre România și Marea Britanie, Londra este orașul perfect pentru o vacanță reușită în care îți propui să vizitezi cât mai multe obiective turistice și să descoperi cât mai multe locuri superbe.

October 11, 2010

Londra – orașul pe care trebuie să îl vezi

Dacă este vreun oraș din lume care mi-a atras mai tare atenția și care mi-a rămas la suflet pe vecie, acesta este fără doar și poate […]
October 9, 2010

La mulți ani, Andreea Popescu!

Și uite așa începe primul chef de la lansarea Belva. Cu ziua de naștere a Andreei Popescu, prima cititoare care a spart gheața și a vrut […]
October 8, 2010

Team ADventure – pentru pasionații de PR și Publicitate

Știți că mă bucur de fiecare dată când văd studenți care se implică în proiecte și, mai ales, studenți care organizează evenimente din domeniul lor de […]
October 7, 2010

Azi sun un prieten vechi

Mă uit uneori în agenda telefonului și îmi dau seama că există acolo prieteni vechi, extrem de buni și dragi, cu care nu am mai vorbit […]