Pe Mihaela Berneagă am cunoscut-o în anii studenției când, în ultimul an de facultate, a venit ca o revelație în domeniul relațiilor publice pentru toți tinerii de la acea specializare. A devenit imediat cea mai iubită și mai populară profesoară, învățându-ne nu doar informații importante despre PR, ci și lecții uluitoare despre viață. A fost și este un model demn de urmat pentru toate fetele de la Jurnalism și PR, iar astăzi sunt mândră să o am invitată ca prima Femeie a Lunii pe Belva.ro

În anumite medii, numele Mihaela Berneagă este extrem de cunoscut și mai ales apreciat. Când am ales prima femeie care să apară la rubrica Femeia lunii pe Belva ați fost votată în unanimitate. Sunteți o persoană extrem de apreciată pentru cine sunteți și ce faceți, mai ales în rândul studenților. Și totuși, la o căutare simplă de informații despre dumneavoastră rezultatele online nu sunt prea multe. Cine este Mihaela Berneagă pentru cei care nu o cunosc? Ce ne puteți spune despre omul Mihaela Berneagă?

E adevărat, sunt puține concluzii de tras despre mine parcurgând mediul online, dar sunt foarte fericită că cei care mă întâlnesc în lumea reală pot spune despre mine lucruri de genul celor pe care tocmai le-ați afirmat. Nu mă interesează în mod absolut notorietatea, mai cu seamă cea facilă, cred în reputația construită pe principii, pe valori, pe fapte, pe rezultate, chiar dacă ea se degajă mai anevoios. Trebuie să vă spun că îmi este greu să vorbesc (obiectiv) despre mine, dar dacă este să-mi creionez o schiță de portret din câteva tușe, atunci aș menționa că sunt foarte determinată și competitivă, că iubesc ceea ce fac, că îmi place să ajut oamenii și îmi place să învăț. Poate ar mai fi de adăugat că, în contextul acesta tulbure în care trăim în ultima vreme, care uneori mă tulbură și pe mine, mă ambiționez să merg împotriva curentului și să fac bine, să gândesc pozitiv, să le transmit celorlalți încredere, entuziam, speranță și să le vorbesc despre principii și valori care vor dăinui și peste 100 sau 1.000 de ani.

Dacă ați face o comparație între meseria de Specialist PR, cea de asistent universitar și cea de jurnalist, care vă aduce cele mai mari satisfacții? Cum le împărțiți și le prioritizați?

Cred ca sunt privilegiată pentru că în viața mea sunt mereu deschise toate cele trei piste de carieră, care doar în aparență sunt paralele, adică total distincte unele de celelalte. Mi-a fost greu să le construiesc, rând pe rând, pe toate, dar ajunsă în punctul în care mă aflu acum realizez că am intuit bine, că am avantajul unei perspective care-mi oferă suplețe în decizii, lejeritate în muncă, o viziune mai bună, mai clară asupra oricărei situații… Fiecare domeniu m-a învățat câte ceva valoros, fiecare domeniu m-a stimulat să cresc, să-mi descopăr limitele și să mi le depășesc. Tot ce-am învățat într-o parte mi-a slujit și în rest.

Satisfacțiile de care am avut parte sunt foarte diferite între ele. Ca profesor, spre exemplu, satisfacțiile vin după ani în șir de muncă, dar mai ales după ce timpul cerne experiențele foștilor studenți dându-le măsura fiecărei întâlniri de care au avut parte. În PR, rezultatul vine ceva mai repede, e mai spectaculos, dar se pierde mai repede. Mereu va fi nevoie să faci ceva, altceva, pentru a aduce reflectoarele din nou spre proiectul tău. În PR, fiecare reușită devine o simplă bornă pentru proiectul care urmează. În fine, în jurnalism, iubesc reportajul și portretul pentru că oferă publicului povești inedite despre oameni, locuri, întâmplări, dar mai ales pentru că cele două genuri îți permit să faci focus pe toate detaliile pe care tu le crezi importante. Iubesc, de asemenea, demersurile care prin expunere și presiune mediatică vin să le facă dreptate celor defavorizați. În fine, cred că aduc mari satisfacții eforturile jurnaliștilor care creează punți între informații aparent disparate între ele, dând coerență unor fapte și întâmplări pe care unii sau alții le-ar vrea ținute într-un con de umbră. Din păcate, în peisajul mediatic românesc, demersurile de care vorbesc eu au ajuns să fie marginale sau chiar să dispară.

Când vine vorba de o femeie cu carieră, apare imediat întrebarea ”Cum reușește să mențină echilibrul între familie și carieră?”. Dumneavoastră cum reușiți?

Echilibrul este foarte delicat și are note de plată usturătoare pentru tot ce înseamnă ratări sau întârzieri. Sigur, niște oameni pe care îi iubești și pentru care ești dispus să faci atât de multe lucruri, așa cum sunt copii sau omul drag de lângă tine te înțeleg, te acceptă, te scuză atunci când ești cufundat într-o activitate profesională urgentă, acaparantă. Reciproca este mai puțin evidentă aici, în România, deși studiile arată că o viață de familie echilibrată îți crește randamentul la serviciu.

Deși este din cale-afară de solicitant să fii prezentă și într-o parte, și într-alta, să ai cap limpede, să faci tot ce trebuie și acasă, și la serviciu, să ai timp, și pentru unii, și pentru alții, dar și pentru tine, eu una caut să construiesc și să mențin acest echilibru pentru că el îmi dă confort și îmi dă un rost. Aș simți că mă sprijin pe un singur picior dacă aș pierde vreuna dintre aceste dimensiuni.

Cum vedeți fetele care vă sunt studente? Pun preț pe educație sau mai mult pe look? Ce mesaj aveți pentru ele, în calitate de viitoare specialiste în Relații Publice și Jurnalism?

Eu nu pot să opun educația și look-ul. Ca om de PR cred foarte tare că trebuie să arăți bine, dar să ai și o minte sclipitoare, pe care să o cultivi în fiecare zi. Problema este de dozaj. Dacă look-ul ajunge să-ți umple viața și să devină un scop în sine, cred sincer că nu ești pe drumul cel bun. Decât, cel mult, dacă faci vreo carieră de fotomodel. În acest ultim caz însă, n-ar trebui să ne întâlnim în amfiteatru, nu în cel în care vin eu. O a doua mare greșeală este să crezi că un look elegant și educația se pot subsitui unul altuia. La 20 de ani cred sincer că și în raport cu viitori angajatori, și în raport cu viitorul partener de viață trebuie să te oprești și să te întrebi foarte serios ce ai de oferit: o minte cultivată? o imagine? o seamă de abilități? un suflet aparte?

Problema este să-și definești parcursul r-e-a-l-i-s-t și să te angajezi să muncești în direcția pe care ți-ai ales-o, oricare ar fi ea. Și să fii fotomodel este chinuitor după o vârstă încolo, când formele ți se rotunjesc parcă și când bei apă plată, când timpul așterne riduri pe care nici o cremă nu le mai poate ascunde, când celebritatea devine atât de apăsătoare încât nu mai poți face un pas fără să nu-ți fie teamă că vei fi filmată, fotografiată, spionată etc. Această ancorare în realitate cred le lipsește tinerilor, alături de convingerea că multe lucruri se pot obține gratis, nu prin muncă.

Eu cred în oamenii care nu cedează la primele încercări, cred în cei care se bazează în primul rând pe ei, în oamenii care nu-și caută tot timpul scuze și explicații pentru ratări și întîrzieri, în oamenii care mizează mai mult pe muncă decât pe șansă (deși aceasta are rostul ei!), la fel cum cred că realmente valoroși sunt oamenii pentru care banii nu înseamnă totul. Adevăratele bucurii și adevărata împlinirea sufletească vin din astfel de direcții.

Cum era Mihaela Berneagă în copilărie? Ce vă doreați să deveniți când erați copil?

În linii mari, cred că eram la fel. Am decis că vreau să fac jurnalism încă din clasa a IX-a și opțiunea asta nu mi-am mai schimbat-o decât foarte târziu, după ce, grație unui profesor care mi-a fost un adevărat mentor, am descoperit lumea fascinantă a oamenilor de PR. Un moment decisiv pentru parcursul meu s-a petrecut după terminarea liceului, imediat după ‘89, când am plecat cu o bursă în Franța. Anii petrecuți acolo m-au racordat la o altă cultură, la niște valori, chiar la o manieră de a privi lumea care mi-au ștanțat sufletul, dacă pot spune așa. Mi-e adesea dor de acea lume care mi s-a părut mereu croită după și pentru sufletul meu.

Care sunt pasiunile dumneavoastră? Cât de des aveți timp să vă bucurați că le puneți în practică?

Îmi place la nebunie să călătoresc și să descopăr lucruri noi prin lecturi, dar și prin întâlniri și discuții cu oameni de tot felul, de la cei mai simpli până la cei extrem de rafinați. Cel puțin la fel de mult îmi place să stau și să mă uit… la oameni, la locuri, la situații, să analizez și să înțeleg.

Acum vreo câțiva ani am descoperit sportul, iar de atunci am învățat să joc tenis de cîmp și să patinez pe gheață. În plus, am exersat tot mai mult înotul, badmintonul și am învățat să merg pe bicicletă mai bine decât o făceam în copilărie. În general, îmi rezerv în week-end câteva ceasuri pentru mișcare pentru că mă simt bine și pentru că petrec un timp prețios în compania celor dragi mei.

În sfârșit, îmi place să grădinăresc și sufăr că spațiul meu de manevră se reduce deocamdată doar la câteva ghivece de flori. (râde)

Ce face Mihaela Berneagă de Sărbători?

Eu aș putea pune semnul egalității între sărbători și timp petrecut în familie. Pregătim momentele de săbătoare cu câteva săpătâmini înainte și nu uităm nici un detaliu dintre cele care transformă aceste zile într-un timp magic. Avem brad, desigur, o masă festivă, dar Crăciunul este în casa noastră un adevărat spectacol, un timp fabulos în care se împlinesc dorințe, în care se schimbă cele mai așteptate daruri, în care cântăm colinde, vedem filme, primim oaspeți, râdem, jucăm roluri de Moș Crăciun pentru copiii prietenilor noștri. E superb de sărbători.

Uitându-vă în trecut, de ce anume sunteți cea mai mândră?

De faptul că am reușit să ajung până aici prin mine însămi.

Analizând un pic prezentul, ce vă face să zâmbiți și ce vă întristrează?

Oamenii sunt cei care îmi dau și motive să zâmbesc, dar tot ei sunt cei care îmi dau și motive de întristare. Mă stâmjenesc răutatea și atmosfera apăsătoare, mă întristează registrul tăios în care se discută mai peste tot și mă doare că facem rău cu atât de multă ușurință, fără să ne pese că înrăim oamenii ori că distrugem suflete. Din fericire, există în anturajul meu, acasă, dar și în munca de om de PR sau de profesor ocazii care să contrabalanseze ceea ce-i urât.

Privind spre viitor, unde vom mai găsi numele Mihaela Berneagă? Ce vă doriți pentru viitor?

Să am liniște și să mă pot bucura de oameni frumoși și buni, dar mai ales să am timp și oportunități pentru a împărtăși din acumulările mele profesionale și de viață de până acum.

Un mesaj pentru femeile Belva?

Să aibă încredere în ele și să fie puternice, dar să nu-și piardă niciodată feminitatea. Poate chiar mai important, ar fi să găsească echilibrul just între formă și fond, între investiția în cum arată și cine sunt.

December 1, 2010

Mihaela Berneagă: Cred în oameni care nu cedează la primele încercări

Pe Mihaela Berneagă am cunoscut-o în anii studenției când, în ultimul an de facultate, a venit ca o revelație în domeniul relațiilor publice pentru toți tinerii […]
December 1, 2010

Viorel Copolovici: Gătitul mă ajută să mă exprim

Pe Viorel l-am cunoscut personal anul acesta la un eveniment despre online. Am fost fericita câștigătoare a unuia dintre delicioasele lui cheescake-uri. Dar nu doar prăjitura […]
November 30, 2010

Concurs: Câștigă ”căciulițe” Durex – ca să nu ai parte de cadouri neplăcute de Crăciun

A venit și decembrie, așa că Belva împlinește memorabila vârstă de … 3 luni. Și pentru că suntem în luna cadourilor, ne-am gândit să organizăm un […]
November 30, 2010

Azi petrec de Sf. Andrei

Astăzi declar deschisă oficial perioada mea de dublu răsfăț. De azi începe perioada cadourilor și ține … până când vreau eu. Sf. Andrei, 1 decembrie, Moș […]