Toamna se numără bobocii, iar iarna se beau ceaiuri cu arome speciale… Pentru ediţia a IV-a a PR Tea de Iaşi, PRIME Iaşi a apelat la reţetarul său şi a preparat ceaiul cu aromă de relaţii publice întretăiat cu miresme de branding.

Aşadar, miercuri, pe 8 decembrie, la librăria Cărtureşti, începând cu ora 19:00, se vor degusta „Strategii de creştere a valorii unui brand”, constituind tema evenimentului.

Cei care ne vor împărtăşi din experienţa lor şi cu care vom purta discuţii relevante sunt Claudiu Florea (Managing Partner Wunderkid) şi Valentin Tătar (Creative Partner Agency One). Aceştia ne vor răspunde la întrebările care ne apasă privind brandurile şi gestionarea lor.

Numărul de locuri este limitat, doar 35 de studenti având privilegiul de a participa la eveniment. Înscrierea se face pe baza unui formular care se găseşte pe www.primeiasi.ro/prtea.

PR Tea de Iaşi este un eveniment organizat de PRIME Iasi şi constă într-o întâlnire cu aspect informal între studenţi şi specialişti din domeniul relaţiilor publice, publicităţii, brandingului şi altora conexe, în scopul creării unei legături mai strânse între aceştia.

December 2, 2010

Ceai cu aromă de PR

Toamna se numără bobocii, iar iarna se beau ceaiuri cu arome speciale… Pentru ediţia a IV-a a PR Tea de Iaşi, PRIME Iaşi a apelat la […]
December 2, 2010

În ianuarie bombardăm Iașul

După mai multe site-uri de acest gen în capitală, e rândul Iașului să se bucure de un site special dedicat ieșenilor. Despre ce este vorba? Reduceri, […]
December 2, 2010

Prăjitură Lili

Sunt sigură că există o altă prăjitură cu acest nume, însă pentru că a fost o invenție de moment a mătușii mele, Lili, am decis să […]
December 1, 2010

Nu mă lasă șefu

Se știe prea bine că pentru șefi nu există expresia ”liber de Sărbători”. Chiar dacă e liber prin lege de Sărbătorile legale, ei tot nu concep […]