Întotdeauna mi-a plăcut să gătesc. Pe lângă faptul că sunt o adevărată pofticioasă și gurmandă și fac din mâncat o adevărată plăcere, îmi place și să gătesc deoarece mi se pare o activitate de creație, care te relaxează. Nu am fost niciodată într-o bucătărie profesionistă și întotdeauna m-a atras ideea de a face cursuri de gătit sau măcar de a mă uita ore întregi la bucătari cum gătesc în bucătăria lor.

Visul mi se va îndeplini pe jumătate în weekendul 5 – 6 martie 2011, când la Iași, mai exact în Piața Unirii, va debuta Campionatul Internațional de Gătit în aer liber. Se vor duela bucătari pe două categorii: profesioniști și amatori, ambele fiind jurizate separat de către o comisie internațională. Se vor puncta gustul, prezentarea, dexteritatea și igiena. Practic, dacă ești pasionat de gătit, te poți înscrie și TU în competiție.

Organizatorii, Asociația Culturală Euro Est Alternativ, au spus că vor să promoveze conceptul de ”bucătărie-cultură” și să transforme gătitul din ”obligație conjugală” în adevărată artă.

În cadrul evenimentului îl veți vedea pe maestrul Antonio Passarelli, precum și pe alți chefi celebri din România, făcând demonstrații culinare. Un alt punct de atracție este Parada Somelierilor, care va deschide practic evenimentul cu o degustare de vinuri.

După Iași, Campionatul International de Gătit în aer liber va porni într-o caravană, oprindu-se pe 27-29 mai la București, 24-26 iunie la Pitești, 1-3 iulie la Timișoara și 9-11 septembrie la Cluj-Napoca.

Cine se înscrie? Eu zic să mergem măcar să învățăm ceva util de la maeștri și să gustăm din cele mai rafinate vinuri.

Sursa: Horeca.ro

February 25, 2011

Campionatul Internațional de Gătit în aer liber își face debutul la Iași

Întotdeauna mi-a plăcut să gătesc. Pe lângă faptul că sunt o adevărată pofticioasă și gurmandă și fac din mâncat o adevărată plăcere, îmi place și să […]
February 24, 2011

Burlesque – fascinația spactacolului la infinit

Din majoritatea articolelor pe care le-am scris v-ați dat singure seama că sunt o fană împătimită a muzicalurilor, a numerelor de cabaret și a spectacolelor, în […]
February 23, 2011

Carmen Gherca: ”M-am hotărât că trebuie să fac ceva mai mult decât să-mi plâng de milă”

Pentru cei care nu au auzit încă de dumneavoastră, cine este Carmen Gherca? Carmen Gherca se apropie de 40 de ani, este mama a doi băieți, […]
February 23, 2011

Azi îmi scot iubitul în oraș

Fetelor, zilele trecute i-am făcut o surpriză prietenului meu. Nu, nu are nici o legătură cu Sf. Valentin, ci pur și simplu am vrut să îl […]