Există păreri și păreri despre diferențele de vârstă în cuplu. Nu mă refer aici la diferențe majore de vârstă care implică și sume exorbitante de bani, adică averi nemăsurabile. Să vorbim de cazurile mai ”pământești” în care cei doi au venituri egale, doar că există o diferență de vârstă între ei.

De exemplu, prietenul meu este mai mic decât mine cu câțiva ani, însă nu am simțit nici o clipă acest lucru ca pe o problemă. Din afară, am auzit tot felul de ”păreri” cum că eu fiind mai mare am alte nevoi pe care el le va avea mult mai tîrziu și astfel voi ajunge nefericită. În atâția ani de când suntem împreună nu am avut nici măcar discuții despre asta, darămite să ne certăm pe astfel de teme. Am întâlnit multe cupluri cu diferențe de vârste care trăiesc de ani de zile foarte bine. Chiar multe prietene de-ale mele au prieteni mai mici decât ele ca vârstă. Și nu, nu ne-am propus să facem un astfel de club sau să îi alegem după astfel de criterii. Așa s-a nimerit.

Voi cunoașteți cazuri de cupluri în care există diferențe de vârstă între el și ea? Sunt fericiți sau sunt probleme de genul celor de care își dă lumea cu părerea?

Sursa foto

April 11, 2011

Contează diferența de vârstă?

Există păreri și păreri despre diferențele de vârstă în cuplu. Nu mă refer aici la diferențe majore de vârstă care implică și sume exorbitante de bani, […]
April 11, 2011

Zâmbetul pornește de dimineață, cu un mic dejun creativ

Întotdeauna mi-a plăcut să aranjez mâncarea în farfurie într-un mod creativ și amuzant, astfel încât să îți fie mai mare dragul să te înfrupți din ea. […]
April 8, 2011

Pui cu vin și ciuperci pentru momente de răsfăț maxim

Este o rețetă ușoară și delicioasă, care se prepară foarte repede. Pentru început, călești 4 cepe mari tăiate mărunt, adaugi 2 morcovi și un ardel gras […]
April 8, 2011

Ai rămâne dacă te-ar înșela?

Dacă tot am tratat subiectul ăsta din perspectivă inversă, am zis să vorbim un pic și de această temă, mai ales că este unul dintre subiectele […]