Am fost de curând plecată peste Prut. E a treia oară în ultimii 10 ani când ajung acolo şi recunosc, de fiecare dată mă uimeşte câte ceva. Îmi aminteşte Chişinăul atât de mult de Iaşiul din 2000 încât uneori, din nostalgie, m-aş muta acolo pentru câteva zile.

Rămâne constantă însă dezamăgirea celor care locuiesc atât de aproape şi totuşi atât de departe de noi. De la 17 ani adolescenţii ştiu cumva că nu au şanse să îşi găsească de lucru decât dacă “dau şpagă”. Studenţii sunt dezamăgiţi de sistemul de învăţământ şi vor altceva. Cumva însă toată lumea are răbdare şi aşteaptă că această mult dorită schimbare să vină din exteriorul lor. La fel cum eram noi înainte de UE. Puţinele reacţii se transformă în comunităţi mici ale celor care au reuşit să studieze în străinătate şi s-au întors acasă dorindu-şi să realizeze ceva. Mă întrebam în timp ce-i ascultăm oare cât va dura acest avant? Şi noi cu toată deschiderea declarativă pe care o avem către Europa pierdem anual tineri minunaţi care pleacă să îşi pună capacitatea intelectuală la dispoziţia altcuiva.

Nu văd însă o problema în liberă circulaţie a inteligenţei atât timp cât cel care pleacă este mândru de origini. Până la urmă oriunde am ajunge în lumea aceasta, am plecat de undeva. Locul în care ne-am format, ne-am dezvoltat şi am realizat că putem face lucrurile se se întâmple este cel mai frumos. Suntem produsul ţării de origine şi ar fi indicat să nu uităm niciodată lucrul acesta.

Suntem sătui de exemple proaste şi de oameni care îşi denigrează satul/oraşul/ţara din care provin. Nu realizează că de fapt, se denigrează pe ei pentru că şi-au pierdut apartenenţa sufletească. Asta înseamnă acasă – acolo unde îţi este sufletul şi în momentul în care ai pierdut acest sentiment înseamnă că te-ai pierdut pe tine.

Chişinăul e cum era Iaşiul înainte de 2000 – cu toţii îşi doresc să plece în lume fără a şti însă că “lumea” nu e ca în concediu 🙂

Sursă foto: personal

April 8, 2015

Cum e la Chișinău?

Am fost de curând plecată peste Prut. E a treia oară în ultimii 10 ani când ajung acolo şi recunosc, de fiecare dată mă uimeşte câte […]
April 6, 2015

Hai să nu ne tragem de șireturi…

..pentru că e posibil să le rupem! Tare mult mi-a plăcut această vorbă a mamei mele. E drept că nu am folosit-o cu voce tare niciodată […]
March 31, 2015

La teatru… Fix!

Deşi văd deseori că oraşul nostru se vrea a fi o capitală culturală recunosc, încă mai avem până să ajungem acolo. Plăcut e faptul că se […]
March 30, 2015

Cum stă treaba cu El?

Deseori ne întrebăm cum de alte persoane pot fi atât de fericite încât li se citeşte în ochi sclipirea şi naivitatea iar alţii sunt atât de […]