“Vrei mult de la un bărbat!” – mi-au spus deseori persoanele apropiate mie

“Valorez mult!” – am răspuns fără să stau pe gânduri

Unei femei de 30 de ani, independente financiar şi cu o viaţă profesională care o împlineşte, e greu să îi spui că tu eşti prinţul din poveşti. Te va privi de la prima întâlnire cu scepticism oricât de flămândă emoţional ar fi. Se va întreba “ce îmi poate da el?” şi răspunsul va fi întodeauna atât de complex încât dacă îl verbalizezi, îl vei pune pe fugă.

Nu am fost construiţi pentru a fi singuri. Oricât de mult trâmbiţăm că fericirea e în interiorul nostru, căutăm o viaţă să o regăsim în celălalt. Nu putem fi echilibraţi decât în doi. Poate fi stupid ce spun şi total împotriva a ceea ce spun toţi specialiştii care încurajează împlinirea singulară, individualistă. Avem nevoie unul de altul pentru a nu cădea în abis. Avem nevoie de celălalt pentru a fi întregi. Orice femeie sănătoasă la cap ştie acest lucru.

E posibil să îmi ridic în cap toate accesele feministe care declară că “pot şi singură!” mai ales că în atât de mulţi ani am demonstrat că e pe cât se poate de adevărat. Da, ne putem descurca singure de la a schimba becul ars de pe hol şi până la a ne lua credit prin prima casă. Putem să şi facem copii cu un donator anonim aşadar, concret prezenţa unui bărbat nu e necesară. Ce nu spune însă nimeni e că nu ne dorim asta. Visam în secret la bărbaţii care erau cândva bărbaţi şi care nu se lăsau intimidaţi de nicio femeie. Mă frustrează teribil că timpurile s-au schimbat atât de mult încât am impresia acum că bărbaţii sunt de fapt, sexul slab. Aud deseori că ei îşi doresc femei independente dar niciunul nu știe cum să se “descurce” cu cineva care îşi poate duce singură gunoiul şi la propriu şi la figurat. Ce nu înţeleg bărbaţii e că avem nevoie de sensibilitatea aceasta pe care o afişează dar nu de slăbiciunea care îi domină. Ne dorim să ne aprecieze şi nu să ne regrete. Dorim să îi avem alături, mândri de realizările noastre şi nu frustraţi şi cerându-ne timp ca şi ei să ne ajungă.

Cred că acum egalitatea e cerută de bărbaţi iar dacă printr-o întâmplare, ai reuşit să te adaptezi unei situaţii şi să te descurci singură, te vei numi independenta şi de dorit dar nimeni nu va şti să te înţeleagă şi să fie lângă tine. E mai uşor la şi cu 20 de ani, e mult mai dificil la şi cu 30 de ani.

Sursă foto: Personal

January 25, 2016

Ce vrea o femeie de la un bărbat?

“Vrei mult de la un bărbat!” – mi-au spus deseori persoanele apropiate mie “Valorez mult!” – am răspuns fără să stau pe gânduri Unei femei de […]
December 21, 2015

Ce vreau de Crăciun?

E o întrebare pe care mi-o adresez de fiecare dată în această perioadă. Oricâte lucruri mi-am dorit în viaţa aceasta, într-o formă sau alta, mi le-am […]
December 17, 2015

Cum rămâne cu prima impresie?

Obişnuiam să cred în prima impresie. Probabil o şi confundăm cu reacţiile chimice sau cu nevoia pe care o aveam atunci. Nu ştiu din ce motiv […]
December 7, 2015

Da, e normal să ai așteptări

După cum e normal să respiri sau să mănânci ca să trăieşti. De când ne naştem, părinţii noştri au aşteptări de la noi: să repetăm primele […]