Cât de mult îți place ceea ce faci? E o întrebare pe care foarte mulți au ezitat să mi-o adreseze ani la rând deoarece se presupune că atunci când lucrezi la radio e absolut minunat. Aveau dreptate! În schimb, dacă nu aș fi făcut și altceva în cei aproape 14 ani de când “sunt pe piața muncii” (ca să folosesc o sintagmă în ton cu vremurile) probabil nu aș fi știut să apreciez ceea ce fac acum. E simplu, ca să îți placă ceva trebuie să recunoști și starea de neplăcere.

După experiențe neplăcute cu șefi care se credeau manageri, cu persoane care aveau o aroganță deloc susținută, cu proiecte în care am pornit cu avânt și m-am oprit la mijloc căci nu se mai putea face nimic, am ajuns în sfârșit, unde trebuie. Curios e că nu la radio din nou. Întodeauna când mă gândesc retrospectiv la toți anii în care aveam grupuri diferite și diverse de colegi de la care am luat ce a fost mai bun pentru mine, îmi dau seama că orice încercare de training motivațional, career counseling sau teste de tip Holland sunt inutile. Pentru a face ceea ce îți place trebuie să experimentezi, să o dai în bară, să te enervezi, să te și plafonezi la un moment dat, să cunoști ce înseamnă parvenirea și nepotismul, nedreptatea și apoi să cauți ce e mai potrivit. A te cunoaște cu bune și cu rele înseamnă să ai în jurul tău exemple de tot felul în care să te oglindești.

Mi se pare amuzant când văd tineri absolvenți de facultate în căutare de ceva care să le placă. Sper să nu rămână într-o permanentă derivă sau să se întoarcă la job-ul de student în barul în care “de bine de rău, mai iese câte un bacșiș pentru un cocktail în club”. Sau dacă se simt confortabil acolo măcar să facă ceva și să evolueze constant deoarece acesta, din punctul meu de vedere, este marele secret: orice ai alege să faci e important să îți dai permisiunea să crești, să te dezvolți și să investești permanent în tine.

Crescută într-o familie în care comunismul a răpit libertatea acesta mi-am dorit de mică să nu îmi îngustez niciodată orizontul și să îmi pregătesc întodeauna opțiuni. A nu se înțelege greșit, nu fac planuri de carieră și nu mă visez într-un scaun directorial din care să dau ordine. Constant însă mă gândesc și fac ceva pentru a-mi pregăti poate un alt viitor peste 3, 4 ani. Partea frumoasă a educației și a studiilor e că dacă ai știut să iei ce a fost mai bun din facultate, dincolo de teorie, vei ști mereu cum să te adaptezi pe piața muncii indiferent de cât de fluctuantă ar fi aceasta. Vei avea întodeauna abilități necesare de a a te plia pe cerere. Ciudat cum cei care își trâmbițează inteligența în stânga și în dreapta nu cunosc un lucru pe care strămoșii noștri primitivi îl aplicau fără să aibă prea mulți neuroni: adaptabilitatea.

Așadar, a face ceea ce îți place nu înseamnă a scrie pe toate gardurile și a striga în gura mare până ce, poate, vei crede și tu. A găsi locul potrivit și jobul ideal înseamnă să știi mai întâi cine ești, nu cine vrei să fii. Spor la cautari!

Sursă foto: Personal

October 17, 2014

Cum e să ai jobul potrivit?

Cât de mult îți place ceea ce faci? E o întrebare pe care foarte mulți au ezitat să mi-o adreseze ani la rând deoarece se presupune […]
October 15, 2014

Tunsoarea rândunică

În cazul în care ești o femeie fără angajamente și planuri de a petrece weekendul cu prieteni căsătoriți, faci ce fac și celelalte domnițe singure: ieși […]
October 1, 2014

Calități, defecte, etichete

I-am spus cuiva de curând că nu cred că oamenii au calități și defecte. S-a uitat la mine mirat de parcă nu înțelegea de pe ce […]
September 25, 2014

Atenție, se fac poze!

  Mă întreb oare ce era înainte de rețelele de socializare? Înainte de Instagram oare avea aceeași valoare albumul de fotografii din bibliotecă? Părinții noștri îl […]