Tavanul de Sticlă sau The Glass Ceiling este un concept ce definește discriminarea, atât sexuală, cât și rasială. Deși termenul a devenit celebru pentru discriminarea femeilor, el definește și pe cea adusă unui număr mai larg de persoane: homosexuali și lesbiene, cei cu dizabilități fizice sau motorii, pecum și cei mai în vârstă.

Termenul a apărut pentru prima dată la sfârșitul anilor ’80 pentru a defini situația unor companii americane unde femeile, deși înzestrate cu toate capacitățile necesare, nu avansau și nu erau promovate.

Au urmat ani în care s-au făcut numeroase studii și s-a demonstrat cu statistici că motivul pare să fie sexul, și nu oricare altul. Nu vă plictisesc aici cu cifre, ideea esențială este că femei inteligente și talentate nu erau promovate deși nu li se spunea într-un mod deschis de ce.

Astfel, ele priveau ascensiunea profesională ca un turn cu trepte la capătul căreia puteau vedea cerul senin, nenumăratele posibilități. Ceea ce nu știau este că tavanul este de sticlă, iar treptele lipicioase. Nu împiedică visarea, dar o fac irealizabilă.

Discriminarea sexuală nu apare doar în cadrul aceleiași firme, pe posturi asemănătoare, ci duce la prejudecăți sociale, privitoare la ce meserii ar trebui să aibă o femeie. Preferată în posturi de educație, îngrijirea copiilor, pediatrie sau relații cu publicul, femeia nu este potrivită, conform studiilor, pentru meserii precum medic chirurg, funcții importante în cadrul companiilor sau statului și în locuri de muncă unde este necesară forță fizică.

Și oare nu este evident că sunt atât de puține femei în politică și că numărăm pe degete pe cele care dețin funcția de ministru sau președinte, pe cele care sunt promovate în companii până la poziții de mid-management, dar nu prea ajung sa fie CEOs?

Iar supriza e că nu se întâmplă doar în România! Oricum, încet lucrurile se schimbă și suntem undeva prinși între lumea arabă și ziua în care femeia va fi valorată așa cum merită, considerată ființă intelectuală, capabilă de realizare profesională, socială și personală de către toți membrii societății.

Între timp aștept ziua în care se va sparge tavanul de sticlă!

Voi ați fost vreodată discriminate?

January 6, 2011

Tavanul de sticlă – misoginismul discret

Tavanul de Sticlă sau The Glass Ceiling este un concept ce definește discriminarea, atât sexuală, cât și rasială. Deși termenul a devenit celebru pentru discriminarea femeilor, […]
January 4, 2011

O nouă zi, o nouă cafenea

E ciudat cum ne plac lucruri fără să știm exact de ce. Poate pentru că sunt acolo de când ne știm, poate că ne-am obișnuit cu […]
January 4, 2011

Azi fac echitație

În urmă cu vreo două luni, am plecat cu niște prieteni la munte. Undeva lângă Câmpulung Moldovenesc, la Lucina. E o zonă tare frumoasă, retrasă. Numai […]
January 3, 2011

Senzualitate la cote maxime: Victoria’s Secret Fashion Show

Nu este un secret pentru nimeni faptul că Victoria’s Secret este un brand internațional care promovează nu doar lenjerie intimă și cosmetice, ci și frumusețea și […]